Presa cărăşeană este din nou în doliu: a încetat din viaţă jurnalistul Nicolae Irimia

Nae Irimia

Lumea presei din Caraş-Severin a primit iarăşi o veste tristă: jurnalistul şi poetul Nicolae Irimia s-a stins din viaţă în această noapte. A fost un ziarist cunoscut şi apreciat în Banatul Montan, în special pentru apropierea de viaţa satului cărăşean şi a oamenilor săi, a fost poet şi om de cultură.

Nicolae Irimia (Nae, cum îi spuneau toţi colegii şi prietenii) s-a născut în 27 aprilie 1949, la Socolari, comuna Ciclova Română. A intrat în presă ca redactor la ziarul Timpul, în anul 1994, unde s-a ocupat în special de pagina dedicată satului bănăţean. El însuşi fiu al satului, se apleca cu înţelegere şi dăruire asupra oamenilor de la sat şi asupra problemelor lor, pe care încerca să le facă cunoscute. De asemenea, el a scris şi publicat de-a lungul timpului mai multe volume de poezii, pentru care a fost răsplătit cu premii şi distincţii, fiind şi membru al cenaclului literar „Semenicul” din Reşiţa.

În anul 2004, a fost unul dintre membrii fondatori ai ziarului Sud-Vestul, unde s-a ocupat tot de rubrica dedicată satelor. După închiderea ziarului Sud-Vestul, s-a retras în comuna natală Ciclova Română, unde s-a pensionat, dar neîncetând să scrie şi să publice.

Noi, cei care i-am fost colegi la ziarele Timpul şi Sud-Vestul, suntem profund îndureraţi de încetarea lui din viaţă şi transmitem familiei sincere condoleanţe! (Foto: Angelica Herac)

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × four =