Presa şi frica

Astăzi, mi-am propus să vorbesc despre frică şi presă. Nu ştiu dacă va interesa pe cineva!

O întrebare, însă: unde se regăseşte România în momentul de faţă? Conform unei clasificări pe care am acceptat-o ca un adevăr absolut pentru această perioadă, de mai multă vreme, ţara noastră se află în grupul aşa-numitelor „state de frontieră”, alături de Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda sau Marea Britanie, pentru că aşa-numitele „legături tribale” – rasă, etnie şi religie – sînt, în prezent, mult mai importante decît graniţele, cu sîrma lor ghimpată, poliţişti de frontieră, cîini dresaţi şi fioroşi şi documente securizate. O frontieră culturală, etnică, religioasă, politică, sistemică etc! Statele de frontieră sînt un amalgam cultural şi au un viitor incert şi impredictibil pe termen lung. De cele mai multe ori, viitorul acestora – deci şi al României – este strîns legat de viziunea şi forţa liderilor interni. Ele pot fi importanţi poli de stabilitate şi securitate regională, dar deţin un potenţial volatil uriaş, cu precădere din cauza trecutului istoric. Deşi strategii locali şi-ar fi dorit-o, Republica Moldova este plasată în zona Noului Imperiu Rus, cu care România are frontieră directă şi din care mai fac parte Armenia, Belarusul, Ukraina şi, evident, Federaţia Rusă. Acest grup, clasificat separat, se bazează pe coeziunea energetică, religioasă ortodoxă şi pe forţa identităţii slave!

Zvonurile privind nesiguranţa societală s-au înmulţit în ultimii ani. Dincolo de temerile generate de apocalipsă, cutremure devastatoare, încălzire globală sau epidemii, trebuie să facem faţă psihozelor autohtone sau „isteriilor” de sezon, unele „hrănite” special de presa dornică de senzaţional. Creşterea dominaţiei economice a unor state sau organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în discuţie problema sărăciei persistente şi de mare amploare din unele regiuni. Problemele demografice (creşterea populaţiei/consumului în raport cu resursele planetei, condiţiile insalubre de trai şi răspîndirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a resurselor de apă etc.), problemele economice (menţinerea unor modele nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată de existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai puţin favorizate, creşterea şi circuitele economiei globale. Cu adevărat îngrijorător este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace 48 de state e cu mult mai mic decât cel al celor mai prospere trei ţări ale mapamondului. Principali factori de insecuritate ai lumii contemporane sînt profund interdependenţi, iar probleme ca terorismul, conflictele interetnice şi interreligioase sau sărăcia nu pot fi tratate independent unele de altele. Prin urmare, vor trebui folosite cele mai bune resurse, direcţii de acţiune mult mai eficiente şi diversificate şi vor trebui găsite cele mai bune căi de combatere a acestor ameninţări majore.

Sociologii afirmă că, atît în România, cît şi în întreaga lume, în spatele zvonurilor se află, de multe ori, interese financiare sau chiar politice: dacă anunţi o iarnă foarte friguroasă, cei care vînd combustibil ar putea avea de cîştigat. România, un mediu propice propagării zvonurilor. Presa din România este oglinda societăţii. Or, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede, în trusturi, corporaţii şi presă locală. Corporaţiile la rîndul lor sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe, care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate!

Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul jurnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Or pentru distracţie nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România. Presa locală este cea mai afectată de aceste transformări. În ultimii ani, ziarele şi-au redus numărul şi tirajele, proprietarii au „sărăcit”, ziariştii locali au devenit mai vulnerabili şi mai puţini. Despre independenţa presei se vorbeşte numai la şcoală! Dacă vei căuta, rar vei găsi în provincie un jurnalist care să-ţi spună că e specializat pe un anumit domeniu. Cei mai mulţi au în portofoliu mai multe domenii, majoritatea fără nici o legătură între ele. Un specialist, evident, costă! Or, în presa locală, salariile sînt la limita supravieţuirii, iar oferta de candidaţi impresionantă. Noile facultăţi de jurnalistică au pregătit, în ultimii ani, forţă de muncă pentru această „industrie”. Profunzimea actului jurnalistic a dispărut aproape definitiv, iar presa se face vinovată, şi ea, de situaţia gravă în care a ajuns societatea românească.

Cînd singura certitudine a zilei de mîine este… incertitudinea, cînd injustiţia îmbracă roba procurorilor, cînd clasa politică te jupoaie ca pe o nurcă, frica devine un sentiment comun. Şi omniprezent!