Preşedintele PNL Caransebeş, Andrei Ungur, a fost numit subsecretar de stat
În Monitorul Oficial Nr. 574 din 1 iulie, a fost publicată Decizia Nr. 267/2020 a prim-ministrului Ludovic Orban, prin care Andrei Ungur a fost numit în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, am fost informaţi de Biroul de presă al PNL Caraş-Severin.
„Tânărul președinte al PNL Caransebeș este un bun specialist în administrație și în proiecte cu finanțare UE. A fost timp de 3 ani city-manager al municipiului Caransebeș. În această perioadă, a fost manager de proiecte și inițiator al mai multor proiecte din Primăria Caransebeș finanțate de UE prin POR și POCA. Avem încredere că, din această demnitate, Andrei Ungur va ajuta comunitățile locale din întreg județul Caraș-Severin”, se mai arată în comunicatul Filialei judeţene a PNL.