Prietenii lui Alex se joacă în paradis la Caransebeş

loc de joaca

„Alex și prietenii”, un miniparadis al copiilor, a fost posibil prin proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”, derulat de Primărie, în parteneriat cu Asociația „Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare”, Episcopia Caransebeșului, Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență.

Ideea i-a venit Sofiei Buhai, după ce aceasta și-a dat seama că le poate oferi micuților cu vârste între 4 și 10 ani un loc al lor, unde să se poată juca în voie, totul sub supravegherea unor animatori. Tobogane, labirinturi, minipiscine cu bile, masă de fotbal, trambulină și multe alte surprize îi așteaptă pe cei mici la sediul din strada Vasile Alecsandri, lângă BCR, spațiul fiind vizitat atât de primarul Felix Borcean și city-managerul Florin Bogdea, cât și de echipa de proiect.

Proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” are o valoare totală de 24 de milioane de lei, fiind derulat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 12 =