Prima alianţă înregistrată la Biroul Electoral Județean Caraş-Severin

Alianta USR Plus

Cu doar câteva zile înaintea congresului de fuziune, ce va avea loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni, USR Caraș-Severin și Plus Caraș-Severin au semnat o alianță electorală, pe care au și depus-o la BEJ Caraș-Severin.

În aceste condiții, alianța nu va fi obligată să facă un prag de 5% la alegerile locale, ci pragul pentru aceasta va fi de 7%, indiferent de poziția pentru care se candidează.

„USR Caraș-Severin și PLUS Caraș-Severin au ajuns la un acord încă de acum două luni. Astăzi, Andrei Plujar și Daniel Toma au depus Protocolul de Alianță la Biroul Electoral Județean. Vom avea astfel candidați USR PLUS în comunele și orașele din Caraș-Severin”, a transmis Alianța în această dimineață printr-un comunicat de presă.

„Candidații noștri sunt oameni integri, profesionişti şi competenți, care au hotărât să se implice pentru comunitatea lor și să schimbe stradă cu stradă localitățile în care trăiesc”, spune Andrei Plujar.

O alianță similară s-ar fi semnat și între PSD-Pro România-ALDE și PNŢ CD, dar și aceasta trebuie formalizată și depusă la BEJ Caraș-Severin pentru a fi efectivă.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 18 =