Primăria Anina a mai făcut un pas important în realizarea Muzeului Mineritului
Ieri, reprezentanţii Primăriei Anina au făcut un pas important în realizarea Muzeului Mineritului, asta după ce localitatea a fost declarată staţiune turistică de interes naţional şi local. Astfel a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul turistic, de către primarul Gheorghe Românu şi câștigătorul licitației, SC EURAS SRL Satu Mare, prin dl. Lețiu Mircea.
„Valoarea lucrărilor este de 12.199.624,73 lei, inclusiv TVA. Perioada de realizare a acestor lucrări este de 24 de luni. Lucrările sunt finanțate printr-un proiect european: “Restaurarea, conservarea, reabilitarea si punerea în valoare a monumentului de clasa A, – Ansamblul Putului I, Anina”. Realizarea acestor lucrări va duce la creșterea atractivității orașului din punt de vedere turistic, având ca rezultat un număr sporit de vizitatori.”, spun perezentanţii oraşului.
Prin acest proiect se va realiza reabilitarea/punerea în siguranță a clădirilor PuțuluiI și a Mașinii de extracție cu aburi în scopul înființării Muzeului Mineritului Anina şi asigurării accesului în deplină siguranță pentru vizitator.