Primăria Caransebeş are organigramă!

primaria caransebes e1612137639819

Punctul de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Caransebeş de vineri, 29 ianuarie, care era de aşteptat să stârnească cele mai mari controverse a fost proiectul de hotărâre privind organigrama şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului şi, implicit, regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională pentru persoanele ale căror posturi sunt supuse reorganizării la nivelul acestei structuri.

În realitate, nu s-a întâmplat nimic spectaculos, proiectul fiind aprobat în unanimitate, fără niciun amendament, nici măcar o simplă discuţie pe marginea lui, de către toţi cei 19 consilieri prezenţi în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei.

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a explicat, într-o recentă conferinţă de presă, despre ce este vorba. „Organigrama aduce câteva modificări pe care eu le consider importante şi, dacă vorbim din punct de vedere economic, fiindcă s-a tot discutat despre bani, din calculele pe care le-am făcut eu, prin reducerea aparatului Poliţiei locale, prin dispariţia unor posturi din cadrul Primăriei sau prin retrogradarea unor persoane din funcţiile de conducere, cred că ajungem la o economie de circa un milion de lei pe an, care mi se pare important. Din aceşti bani, cel puţin din ce am discutat la capitolul Poliţie locală, vreau să dezvoltăm un sistem de camere de luat vederi, care să fie de ajutor atât activităţii Poliţiei locale, cât şi Poliţiei naţionale. Legat de Poliţia locală, există un zvon care spune că ea va trece în curând în subordinea operaţională a Poliţiei naţionale, cum de fapt este şi în prezent, iar comunitatea locală trebuie să-i plătească, lucru care a determinat o serie întreagă de primari să renunţe complet la acest serviciu. Deocamdată nu este cazul, păstrăm un corp de 16 persoane, cred că este suficient şi cred că este şi adaptat la numărul de locuitori pe care îi are în prezent municipiul Caransebeş, deşi nu cred că sunt doar 16.000, ci în jur de 19.000, poate, cu indulgenţă, 20.000, iar numărul de poliţişti locali este raportat la numărul de locuitori. Noi ne raportăm la o populaţie de 28.000-29.000 de locuitori, lucru complet ireal în momentul de faţă, şi asta înseamnă o susţinere bugetară din partea majorităţii cetăţenilor municipiului, fiindcă nu sunt toţi angajaţi, şi atunci se creează, şi din acest punct de vedere, un echilibru”, a spus Felix Borcean.

Edilul a mai declarat că în cadrul Primăriei s-a creat o Direcţie care, consideră primarul, este cel mai important aspect al acestei organigrame, să fie coordonată de un director care are în subordine serviciile de Achiziţii şi Proiecte europene. Printre alte noutăţi aduse de organigramă se numără renunţarea la funcţia de şef serviciu la Compartimentul juridic şi s-a încercat, pe cât posibil, înlăturarea neregulilor de la Serviciul cadastru, cel care a creat cele mai multe probleme în ultimii ani, datorită greşelilor sau activităţii total neconforme cu statutul angajaţilor de acolo, şi prin urmare de aici vor fi disponibilizate două persoane. „Îmi pare rău că se întâmplă lucrul acesta, dar este unul dintre punctele care a fost discutat tot timpul, ba cu crescătorii de animale, ba cu diverşi proprietari de terenuri, mereu au fost certuri, greşeli sau inadvertenţe legate de acest serviciu”, a adăugat edilul municipiului.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 4 =