Primăria Caransebeș vrea renovarea energetică a mai multor imobile din municipiu
Potrivit Primăriei Caransebeș, zilele acestea a fost lansată Operațiunea A.3.: „Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale (blocuri de locuințe) din municipiul Caransebeș”, pentru imobilele construite înainte de anul 2000, în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență.
Astfel, proiectul va fi depus de Primăria Municipiului Caransebeș, urmând a fi evaluat la nivel național, lucrările fiind demarate doar în cazul obținerii finanțării.
„Sunt prioritare și vor fi incluse în proiect acele blocuri de locuințe care sunt într-o stare tehnică de degradare mai accentuată. Pentru proiectele de renovare energetică moderată, intervențiile propuse pentru clădire trebuie să conducă la o reducere a consumului de energie primară și a emisiilor de CO2, situată în intervalul 30% – 60%, în comparație cu starea de pre-renovare, iar pentru proiectele de renovare energetică aprofundată, reducerea consumului de energie primară și a emisiilor de CO2 trebuie să fie peste 60%“, au explicat cei din cadrul Primăriei caransebeș.
Depunerea acestor proiecte pe PNRR nu implică nicio cheltuială din partea Asociațiilor de proprietari și a locatarilor, studiile fiind demarate de Primăria Caransebeș. Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 1 aprilie 2022, ora 10.00, până pe data de 30 mai 2022, ora 23.59, termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare fiind 31 iulie 2022.