Primăria Reşiţa a declanşat campania de stârpire a ambroziei!
În urma semnalelor trase de publicaţia online Argument, iată că Primăria Reşiţa pare hotărâtă să stârpească ambrozia, buruiana care creşte între blocurile din municipiu şi care are un efect nociv pentru sănătatea oamenilor.
Într-un comunicat de presă, se arată că primăria a demarat acţiuni de combaterea răspândirii acestei buruieni în mai multe etape, după cum urmează: Între 22-27 august s-a intervenit în zonele: Bucla Bârzavei, Petru Maior nr. 23, Valea Ţerovei, Aleea Albăstrelelor şi Strada 24 Ianuarie, folosindu-se aproximativ 900 de litri de substanţă (erbicid sistemic), pe o suprafaţă totală 2.500 metri pătraţi.
„În aceasă perioadă, angajaţi ai Serviciului Public «Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local» intervin în zonele: Micro 2 (Aleea Buziaş), pod Cărăşana (calea ferată), centru – de la BCR până la stadionul Mircea Chivu, Strada Speranţei, Gara Reşiţa Sud, Valea Ţerovei, Moroasa (Strada Ioan Poptelecan) şi împrejurimile Colegiului Naţional Mircea Eliade“, se spune în comunicat.
Primăria Reşiţa face apel la proprietarii sau deținătorii de terenuri pe ale căror suprafețe este depistată această buruiană, să ia măsurile ce se impun conform Legii nr. 62/2018 privind combaterea iei.
În paralel reprezentanţi din cadrul primăriei efectuează controale şi unde situaţia o impune, vor aplica amenzi în conformitate cu legislaţia în vigoare.