Primăria Reşiţa continuă războiul dus cu rozătoarele de pe raza municipiului
Astăzi şi mâine, Primăria Municipiului Reşiţa va continua lucrările de combatere a rozătoarelor (șoareci, șobolani). Potrivit comunicatului de presă al primăriei, deratizare este efectuată de S.C. Deraton S.R.L. Timișoara și va viza întregul domeniu public: parcuri, scuaruri, zone verzi, locuri de joacă, aliniamente stradale, terenuri, cimitire, malurile râurilor.
În zonele deschise vor fi amplasate staţii de intoxicare pentru a proteja atât momelile de intemperii, cât și accesul animalelor de companie și al copiilor. Momelile (raticidele) conțin o substanță cu gust amar pentru a împiedica consumarea lor accidentală.
City-managerul municipiului, Ovidiu-Vasile Paul, spune că. deteriorarea sau sustragerea acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională – conform H.C.L. nr. 69/2014, cu modificările și completările ulterioare. Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se vor putea adresa Compartimentului Mobilitate Urbană, Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice și Mediu, din cadrulPrimăriei Municipiului Reşiţa, la numerele de telefon 0255-210.258, 0255-211.692 – interior 173 sau pe adresa de e-mail:mediu@primariaresita.ro