Primarul comunei Brebu încheie anul cu un proces pierdut la Curtea de Apel Timișoara
Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat în privința apelului formulat de primarul comunei Brebu împotriva Agenției Naționale de Integritate. Din nefericire pentru edilul-șef cercetat și într-un dosar penal privind subvențiile APIA, soluția instanței nu i-a fost favorabilă.
În consecință, Curtea respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi de suspendare a cauzei. A respins acţiunea formulată de reclamantul Roşca Viorel Mitea în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 8874/G/II/26.03.2019. Totodată, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Reamintim că A.N.I. l-a acuzat pe Viorel Roșca de conflict de interese administrative, întrucât, în calitate de primar (mandatul 2012 – 2016 și 2016 – 2020) a semnat două dispoziții, în urma cărora soția acestuia a obținut un avantaj patrimonial, persoana evaluată încălcând astfel dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
Soția primarului Roșca este angajată a primăriei, în calitate de asistent social.