Primarul Felix Borcean nu vrea dezinsecţie la Caransebeş!

dezinsectie

Deoarece, prin proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul în curs, aprobat în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş de marţi, 2 iulie, a fost identificată suma de 70.000 de lei căreia i se putea găsi o destinaţie, viceprimarul Marius Isac a propus ca banii să fie folosiţi pentru dezinsecţia municipiului, lucru cu care primarul Felix Borcean nu a fost de acord.

„Oricum, treaba cu dezinsecţia nu va rămâne aşa! Eu nu sunt partizanul unei dezinsecţii, şi mai ales al uneia cu firma care a făcut această operaţiune în urmă cu doi ani. Este apă de ploaie! Eu n-o să arunc niciodată banii şi n-o să dau 70.000 de lei când pot să-i dau foarte bine pentru Clubul Sportiv Municipal. Cu riscul de a mă critica foarte mulţi cetăţeni, le spun că această dezinsecţie nu este eficientă, şi dai o grămadă de bani pe apă de ploaie, pe o impresie artistică, ne fâţâim prin oraş şi zboară elicoptere pe deasupra oraşului şi aruncă cu nu ştie ce. Părerea mea este că fiecare asociaţie de proprietari ar trebui să-şi igienizeze subsolurile, iar noi să tundem iarba. Precipitaţiile, faptul că subsolurile sunt aşa cum sunt, vegetaţia abundentă concură la apariţia acestui fenomen care nu este prezent doar în Caransebeş. Iar noi dăm o sumă atât de mare de bani – ca o comparaţie, 70.000 de lei sunt suficienţi pentru funcţionarea clubului de fotbal pe durata unui an – unei firme care face ceva, şi după două săptămâni nu se mai vede niciun efect. Efectul dispare în urma precipitaţiilor, sau poate nici nu se produce vreun efect. Nu am certitudinea că substanţa folosită anihilează complet insectele. Iar eu, cum am spus şi în şedinţa de Consiliu local, nu voi semna niciodată un contract de dezinsecţie în condiţiile astea”, a spus Felix Borcean.

3 1