Primarul Ioan Popa afirmă cu tărie: „Ca să mă fac bine înțeles. Acest proiect SE FACE!”

ioan popa

În ședința de îndată a Consiliului Local Reșița, care a avut loc în 11 ianuarie, a fost aprobat Protocolul de implementare a investiției pentru realizarea Proiectului de modernizare a secțiunii de cale ferată Reșița Sud – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră.

După cum a declarat Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, Protocolul a fost semnat zilele trecute de conducerea CFR Infrastructură, după ordinul semnat de ministrul Sorin Grindeanu. „Urmează ca și ceilalți parteneri (Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș) să aprobe acest document în ședințe de consiliu și ne putem apuca de treabă”, spune primarul Popa.

„După aprobarea Protocolului de către toate părțile implicate, documentația tehnică ce este deja finalizată va fi depusă spre aprobare la Comisia Tehnică a CFR. După aprobarea acesteia putem semna contractul de finanțare prin PNRR pe două din cele trei tronsoane în care s-a convenit împărțirea proiectului: Primăria Reșița – modernizare tronson Reșița Sud – Reșița Nord; Cei patru parteneri (Primăria Reșița, CJ Caraș-Severin, Primăria Timișoara și CJ Timiș) – modernizare tron Reșița Nord – Voiteni.

Documentația aferentă secțiunii Timișoara Nord – Voiteni – Stamora Moravița – frontieră (coridor european TEN-T Core) va fi predată la CFR și va fi realizată cel mai probabil prin POT 2021-2027”, a mai adăugat primarul Ioan Popa.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 16 =