Primarul Ioan Popa, despre proiectele din 2019 ale Consiliului local: „Sunt în pericol!“

MARTIE 2019 1

Primarul Reşiţei spunea la sfârşitul şedinţei ordinare a Consiliului local de joi, 5 aprilie, în care s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2019, că pentru a depăşi situaţia, primăria va merge pe două direcţii. Una se referă la diminuarea salariilor cu 5% şi, apoi, se va renunţa la aproximativ 60 de persoane angajate, iar 75 de poziţii vacante vor fi închise, în felul acesta se va realiza o economie anuală de 1,2-1,3 milioane de euro ca să compenseze cu ceea ce se pierde şi să fie menţinute investiţiile la nivelul anului trecut.

Bugetul se cifrează la 150 de milioane de lei dar, paradoxal, dacă banii primiţi sunt mai mulţi faţă de cei de anul trecut, practic bugetul este cu 1,3 milioane de euro mai mic, deoarece, începând din 2019, cheltuielile cu persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora vor fi suportate de la bugetul local.

„Vestea proastă este că, Ordonanţa 114, şi asta trebuie să o spun de câte ori am ocazia, ne obligă, între altele, să majorăm manopera la toate proiectele ce le-am avut realizate cu un coeficient de 1,57. Cu alte cuvinte, să o mărim cu 57%, fără să ni se spună de unde să luăm această sumă. În consecinţă, pe 150 milioane de euro de proiecte aflate în diverse faze de execuţie, manopera era undeva la 30 milioane de euro, iar acum să o înmulţim cu 57% rezultă alte 15 milioane de euro. Nu ştiu la ora asta de unde vom face rost de aceşti bani“, a mărturisit primarul Reşiţei.

Ioan Popa speră ca în ceasaul al 12-lea să se schimbe ceva în această Ordonanţă pentru ca primăriile să nu mai fie obligate să facă flic-flac-uri pentru a face rost de bani.

Concluzia edilului-şef este una dureroasă: în cazul în care nu vor găsi bani suficienţi, primăria va renunţa la unele proiecte care mai pot aştepta.

4 1