Primarul Ioan Popa: „Noi nu intrăm în grădiniile oamenilor, însă contractele rămân suspendate“

SALAS

La Reşiţa, primarul Ioan Popa rămâne pe poziţie în privinţa contractelor pe care peste 600 de localnici le-au avut cu primăria locală pe grădiniile pe care le deţin în intravilanul şi în împrejurimile municipiului. În timp ce primarul susţine că măsura luată este una pur administrativă, deţinătorii de grădini se întreabă dacă Primăria Reşiţa este atât de bogată încât refuză să încaseze câteva sute de lei pe an de la fiecare chiriaş.

„Contractele cu grădinile au fosat suspendate, în condiţiile în care veniturile realizate de primărie din chiriile pe teren erau insignifiante. Să se înţeleagă bine, noi nu intrăm peste oameni, dar acolo unde avem nevoie, cum este cazul zonei Moroasa sau al celei de la kilometrul 8 până pe Valea Ţerovei, unde vom face drumul de legătură cu Parcul industrial, nu vrem să întâmpinăm greutăţi când va fi nevoie, să îi notificăm, să ne judecăm, pentru că aşa pierdem timp. În momentul în care nu mai avem contracte, iar situaţia impune acest lucru, vom intra acolo, şi cu asta basta“, spune primarul Reşiţei.

Dar şi în aceste condiţii, Popa le cere reşiţenilor să nu-şi mai ducă acolo toate lucrurile de care nu mai au nevoie în casă, începând de la cratiţe şi oale, până la maşini de spălat şi frigidere, pentru că primăria nu mai este dispusă să cureţe după aceştia. „Din Moroasa, vreau să vă spun sincer, am cărat peste 15 camioane de deşeuri noi, şi nu ştiu câte căruţe ţiganii. Dacă grădiniile acelea ar fost folosite pentru pus ceapă, roşii şi zarzavat, n-ar fi trebuit să cărăm nimic de acolo“, a concluzionat primarul Ioan Popa.

4 1