Primarul Reşiţei renunţă la privilegiul de a beneficia de pensie specială. În acest sens, Popa a semnat o declaraţie la notar!
Ioan Popa este primul demnitar local din vestul ţării, şi al doilea din România, care renunţă la pensia specială prevăzută în noul cod administrativ de care vor beneficia aleşii locali începând cu 1 ianuarie 2020. Popa a fost mereu împotriva acestei măsuri stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă, pe care a considerat-o ca fiind pomană din partea guvernării PSD.
Pentru a-şi întări gestul, primarul Reşiţei a semnat în acest sens o declaraţie notarială.
„Într-o societate în care avem deficiențe în mai toate domeniile, politicienii găsesc de cuviință să-și acorde avantaje. Unul dintre acestea este pensia specială pentru aleșii locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene). În calitate de primar, familiarizat cu problemele sociale ale comunității, am decis să renunț, prin act notarial, la pensia specială făcută cadou de o clasă politică iresponsabilă“, spune edilul Reşiţei.
Până acum, niciun alt politician din Caraş-Severin care de-a lungul ultimilor 27 de ani a ocupat o funcţie de conducere la nivelul comunităţii locale sau al judeţului nu şi-a exprimat dorinţa de a proceda în mod asemănător.
Pensiile speciale ar urma să fie plătite, conform noului cod administrativ, de la 1 ianuarie 2020, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe raza căreia alesul local și-a desfășurat activitatea. Măsura se aplică pentru toate persoanele care au ocupat funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean.