Priorități pentru primarii din Caraș-Severin: prefectul vrea pază și supraveghere video în unitățile școlare

naveta elevi

Ieri, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a organizat o ședință de analiză a modului în care este asigurată protecția unităților de învățământ, dar și a măsurilor pe care le iau instituțiile cu atribuții pentru ca școala să fie un loc sigur pentru toți elevii. Potrivit datelor prezentate, din cele 404 unități școlare care funcționează în județul nostru, 20 sunt asigurate cu pază umană exclusiv, 176 sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, iar 57 dispun atât de pază umană, cât și de sisteme video.

Pentru o monitorizare mai exactă a situației, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a solicitat o evidență a școlilor care nu dispun de pază, precum și o situație a incidentelor petrecute în incinta sau apropierea unităților de învățământ.

„De asemenea, primăriilor li se va pune în vedere să prevadă, cu prioritate, în bugetele locale sume pentru paza unităților școlare, cel puțin prin sisteme de supraveghere video acolo unde nu este posibilă asigurarea cu pază umană”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului Caraş-Severin.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × five =