Priveşte şi învaţă

Georgia, republica caucaziană (menţiune specială pentru mîncătorii de kkt care citesc cu creionul în mînă: îmi place cacafonia, am lăsat-o intenţionat! – n.a.) guvernată portocaliu de ani de zile, este în plină fierbere. Mii de protestatari, simpatizanţi ai opoziţiei, protestează în centrul capitalei Tbilisi cerînd demisia guvernului, deşi Visul Georgian, partidul de guvernămînt din Georgia, a anunţat joi că retrage proiectul de lege controversat privind „agenţii străini”, după două nopţi de proteste violente, pe fondul criticilor că acest proiect este de inspiraţie rusă şi reprezintă o reorientare a ţării către autoritarism, transmite agenția Reuters. Protestatarii pro-UE din Tbilisi, cu geacă roşie, cu directori de bancă, cu PUIE, “la puşkerie”, mă rog, tot arsenalul brevetat deja internaţional, flutură drapelurile Georgiei, Ukrainei şi pe cel al UE şi scandează la unison: „Sokhumi, Sokhumi”… Şi asta e deja o problemă! Sokhumi este capitala Republicii Abhaze, protejată de Rusia, locuită de poporul abhaz, care s-a separat de Georgia în 1992, deși rămîne recunoscută internațional ca parte a Georgiei. Manifestanții au intonat şi imnul Ukrainei. Unii demonstranţi au încercat să pătrundă în clădirea Parlamentului, dar au fost împiedicaţi de poliţişti, care au făcut uz, între altele, de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. La rîndul lor, protestatarii au atacat forţele de ordine cu pietre şi sticle. Potrivit ziarului „Georgia Today”, au fost operate arestări.

Respectivul proiect de lege care a scos “gecile roşii” în stradă prevedea că organizațiile georgiene care primesc mai mult de 20% din finanţare din străinătate erau obligate să se înregistreze ca agenţi ai străinătăţii, în caz contrar riscînd amenzi. Adversarii proiectului, ong-iştii şi multinaţionalele, susţineau că acest proiect copia o lege adoptată în Rusia în 2012 şi pe care Kremlinul o foloseşte de atunci pentru a reprima mass-media şi vocile critice. Însă şeful partidului de guvernămînt Visul Georgian, Irakli Kobachidze, i-a calificat pe demonstranţi drept „forţe radicale”, care amintesc de protestele pro-europene din Maidanul de la Kiev, din anul 2014. În urma acelor proteste, Ukraina „a pierdut 20 la sută din teritoriu”, a afirmat Kobachidze, referindu-se la anexarea, de către Rusia, a Crimeii, în 2014, şi a celor patru aşa-zise „Republici Populare” din Donbas, în 2022. În schimb, preşedinta Georgiei, Salome Surabişvili, s-a declarat de partea protestatarilor. În timpul unei vizite efectuate la New York, ea a anunţat că va bloca legea prin veto. Dar formaţiunea Visul Georgian, care deţine majoritatea absolută în Parlament, ar fi putut să se impună şi în aceste condiţii.

Potrivit Constituţiei, Georgia aspiră la integrarea în UE şi în NATO. Conform sondajelor, cel puţin 80 la sută din populaţie sprijină acest deziderat. În ultima vreme însă, o serie de măsuri luate de guvern întăresc speculaţiile că mica republică din sudul Caucazului ar fi pe cale să se apropie de Federaţia Rusă, după ce, zeci de ani, revoluţiile trandafirii au încercat să menţină Georgia ca un ghimpe american puternic în coasta Rusiei.

Revoluția Portocalie se bazează pe modelul eliminării lui Slobodan Milošević de la putere în Serbia și pe cel al Revoluției Trandafirilor din Georgia. Aceste două victorii, deși aparent spontane, au fost rezultate ale unor campanii extinse și a unor coaliții puternice în opoziție. Ambele au constat în victorii ale opoziției în alegeri, urmate de demonstrații de stradă după încercarea șefilor de stat de a păstra puterea. Toate aceste mișcări sociale s-au bazat pe munca în forță a studenților activiști. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost OTPOR, despre care am mai scris, mișcarea tinerilor care a ajutat la promovarea lui Vojislav Kostuniţa în Serbia. În Georgia mișcarea s-a numit Kmara. O mișcare care pînă acum nu a avut succes este Zubr, în Belarus, şi pe care Iohannis, în prostia lui, a recunoscut public că a finanţat-o cu bani de la bugetul Ministerului de Externe! “Interesul naţional”, măi, Aurică! În Ukraina, mișcarea a lucrat sub sloganul Pora sau „E timpul!” Activiștii din fiecare dintre aceste mișcări sînt antrenați în tactici de rezistență non-violentă de o coaliție de consultanți profesionali sprijiniți de o serie de guverne și agenții non-guvernamentale străine. Conform ziarului The Guardian, printre acestea se află Departamentul de Stat al Statelor Unite, USAid şi… societăţile deschise ale “miliardarului filantrop” George Soros, atît de deschise încît interesul naţiunilor se varsă nestingherit. Georgia este exemplul grăitor, probabil, pentru interesele Noului Ev, ale noii ordini şi “omului nou”, promovate intens de ONG-urile sale sau afiliate: 20% din PIB-ul Georgiei o reprezintă finanţările ONG-iste şi pentru “presa liberă”, care promovează interesele democrat-progresiste. Lucrurile au mers aşa de departe încît preşedinta ţării este chiar fosta ambasadoare a Franţei la Tbilisi, care după expirarea mandatului şi-a luat cetăţenie georgiană şi a devenit Preşedinte (la fel cum Shaakashvilii a fost guvernatorul Odessei!)!

Dar, să revin! Şi o spun direct şi fără ocolişuri, indiferent pe cine supăr: Obiectivul Ukrainei de a-şi recîştiga teritoriile (inclusiv Crimeea şi Donbass), de una singură, folosind armamentul furnizat de Vest, este foarte greu de realizat. E adevărat că Ukraina s-a întărit, soldaţii săi sînt mai bine pregătiţi de consilieri americani şi europeni, au arme mai multe şi mai sofisticate. Dar, nu vă faceţi iluzii, nici adversarul nu mai e acelaşi. Şi nici nu a intrat în luptă! Ce vedem pe teren sînt doar recruţi din republicile-satelit ale Rusiei, miliţiile din Donbass şi puternica grupare Wagner, singurii care au văzut cu adevărat războaie la viaţa lor de mercenari, luptînd inclusiv cu americanii!

Paranteză: bătălia armatei SUA și Wagner PMC a avut loc în noaptea de 7 spre 8 februarie 2018 în Syria, nu departe de Deir ez-Zor, în apropierea așezării. Fondatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, povesteşte: „Vremea revelațiilor nu a venit încă, dar este aproape. La 8 februarie, pot spune un lucru, nu era nici măcar un syrian printre unitățile care au luat cu asalt Conoco. De partea inamicului erau doar ISIS și americanii!!! Rezultatul acestei bătălii – PMC Wagner a suferit pierderi grele, provocînd, la rîndul ei, pierderi semnificative unităților ISIS și americanilor și a avansat la 500 de metri în adîncime în teritoriul controlat de americani şi ISIS. În același timp, armata americană și-a folosit toate mijloacele disponibile în regiunea Orientului Mijlociu. Cine a suferit mari pierderi – o coaliție de americani și ISIS sau PMC „Wagner”? Recunosc, PMC „Wagner”. Cine a cîștigat această bătălie, americanii sau Wagner PMC? Desigur, PMC „Wagner”. În acea bătălie de lîngă Hasham, americanii au vrut să pună capăt Wagner PMC, dar ne-au făcut doar mai puternici.” Am închis paranteza!

Deci, care ar fi opţiunile pentru ca înfrîngerea Rusiei să fie posibilă într-un timp rezonabil şi fără pagube şi pierderi uriaşe din partea Kievului? Sînt numai două: 1. Vestul să se amestece direct în conflict prin intermediul NATO sau, mai degrabă, al unei Coaliţii de Voinţă după model Iraq, care deja funcţionează, ukrainenii recunoscînd ajutorul a 54 de state în războiul împotriva Rusiei, iar cel puţin 20.000 de militari polonezi aflîndu-se, neoficial, pe frontul ukrainean. 2.500 dintre ei au fost ucişi şi identificaţi de ruşi. Doar nu-şi imaginează cineva că toată tehnologia asta militară din Vest este operată de ukraineni…; 2. Deschiderea unui al doilea front, astfel încît Rusia să trebuiască să îşi dozeze eforturile şi să îşi divizeze forţele. Asta este o tactică străveche şi care are şanse mult mai bune de reuşită. Cînd spun “alt front”, nu mă refer la cel de 1.100 de km lungime din estul şi sudul Ukrainei.

Aşadar, propun să privim cu atenţie la evenimentele din Georgia, unde deocamdată vorbim doar de proteste masive contra guvernului pe tema finanţării ONG-urilor! De aici ar putea rezulta al doilea conflict militar în care Rusia să fie antrenată! Sokhumi, Sokhumi… Nu se scandează degeaba! Cum Vestul doreşte ca Rusia să piardă războiul în Ukraina, dar nu pare dispus sa intervină direct, rămîne cealaltă variantă. Care a funcţionat mereu. Amintiţi-vă America Latină! Fie că a fost vorba de Şcoala de la Chicago, fie de Societăţile deschise. România nu este departe! Priveşte şi învaţă!