Proasta satului, mccarthysmul și contractul social

Am fost plectat o „peroadă” în concediu. Fără internet. Cînd m-am întors, am aflat că am pierdut prieteni, colegi de generație, simboluri. Lumea noastră se sfîrșește. Plecăm. Pe rînd. Așa cum am venit. Singuri. Și lași! Bucurați-vă, planeta vă aparține! Pe nesimțite!

În zilele fără interacțiune social-mediatică, dar înconjurat de liniștea și bucuria de a trăi a unei comunități românești bine închegate afară din țară, mi-am amintit de Aiurescu și de absența totală a politicii externe românești, de faptul că România NU MAI EXISTĂ, de 10 ani, pe harta interacțiunii globale. De cînd a început operațiunea specială în Ukraina, țări europene precum Polonia, Suedia, Cehia se laudă cu sprijinul acordat fostei țări sovietice, primind aplauze la scenă deschisă și compensații financiare consistente pentru efortul național adus la „binele comun european”. România, deși sînt convins că am sprijinit dincolo de măsură și puteri țara vecină, preferă să tacă, adîncindu-se în anonimat, ba chiar atrăgîndu-și etichete negative peste imaginea deloc rozalie a țării și oamenilor ei. Emblematic este interviul dat de fostul ministru de externe, la BBC, cu penibilul refuz de a răspunde, repetat, întrebărilor legate de sprijinul oferit Kievului. Un Aiurescu aiuritor pentru orice stat democratic în care, teoretic, puterea politică, „dă sama” cetățenilor care, la fel de teoretic, i-au propulsat în jilțurile puterii. Noroc cu rușii care mai publică imagini cu tehnică militară distrusă sau capturată pe front, provenită de la partenerii Ukrainei. Lansatoare de rachete, armament de infanterie etc. Made in Romania! România pare, de departe, proasta satului, desculță dar muncitoare. Tăcerea lui Aiurescu este… aiuritoare. Și complice!

Pentru că ea convine de minune celor care nu-și doresc să împartă compensațiile substanțiale ale Bruxell-ului cu țara noastră. Convin și Ukrainei care, dincolo de postura teatrală de victimă, nu a fost NICIODATĂ un prieten al României. Dovada afirmației mele stă în conferința de presă prilejuită de vizita premerului ukrainean, Denîs Șmîhal, în România, cel care nici nu a luat în seamă dorințele fundamentale românești, exprimate cam cu jumătate de gură de Marcel Ciolacu, referitoare la minoritatea românească din Bucovina și Bugeac. Nici măcar nu a avut bunul simț să le reamintească, evident, dintr-un exces de superioritate față de noi și dintr-un evident comportament de tip sovietic, deși Șmîhal e născut în 1975. Pentru că da, comportamentul sovietic este cel care domină clasa politică de la Kiev și o împinge pe aceasta la obrăznicii de netolerat, în alte vremuri, în sfera politică internațională!

Deci, nu s-a schimbat nimic cît am fost plecat. Dimpotrivă! Senzația că m-am întors în plină eră mccarthystă americană e mult mai accentuată. Pentru cei mai tineri, care nu știu ce e aia, „am să mă explic”, vorba prietenului Victor Nichituș. Mccarthyismul este un termen care descrie o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în Statele Unite ale Americii, care a durat, cu aproximație, de la sfîrșitul deceniului al patrulea pînă pe la mijlocul celui de-al șaselea, al secolului trecut. În acea „peroadă”, cetățeni americani, la început funcționari guvernamentali, apoi cei din industria divertismentului, continuînd cu cei din sistemul învățămîntului public, au fost acuzați, în baza unor delațiuni, că sînt membri ai partidului comunist sau simpatizanți ai comuniștilor și au devenit subiectele unor investigații agresive și ale unor audieri publice în fața diverselor comisii sau agenții. S-a dat de mult prea multe ori crezare bănuielilor nesusținute de dovezi, sau susținute de dovezi incomplete sau discutabile. Mulți americani și-au pierdut locurile de muncă, și-au văzut ruinate carierele, sau au ajuns să ispășească pedepse cu închisoarea! Multe astfel de pedepse au fost date la sfîrșitul unor procese ale căror verdicte aveau să fie mai tîrziu anulate, iar legile care au permis aceste abuzuri aveau să fie declarate mai tîrziu neconstituționale. A fost o vînătoare de vrăjitoare pur bolșevică cu deținuți politici și centre de detenție. Chiar crime și asasinate. Sigur, turnătorii lor erau mai buni și mai patrioți decît turnătorii noștri. Sigur, FBI-ul lor era mai bun decît Securitatea noastră. Sigur, crimele lor politice erau mai bune decît cele ale bolșevicilor din România sau Europa de Est. McCarthysmul a fost mai bun decît stalinismul, drept pentru care l-am reînviat în România actuală. Oricine nu este în ton cu narațiunea oficială este putinist! Pe ambele maluri ale Prutului! Mass-media oficială, ancorată strîns la subvențiile de partid și de stat, și „formatorii de opinie” cu epoleții agățați de maieurile de vară, împart sentințe, acuză, încurajează delațiunile, urmăresc, etichetează și mă tem că nu e departe vreamea cînd se va redeschide Jilava. Oricine nu e de acord cu politica oficială din spațiul românesc este putinist și servește intereselor Rusiei. Chiar și revoltele stîngace și timide împotriva sistemului sanitar, a poliției, a drogurilor, a scumpirilor nejustificate generate de o clasă politică ineptă și lacomă, sînt catalogate ca făcînd jocul Rusiei. „O destabilizare în interiorul României, acum, face jocul lui Putin la gurile Dunării”. Am auzit această propoziție la o televiziune de știri din gura unui confrate pe care l-am crezut normal, fără probleme psihiatrice. În traducere, în spatele acestei propoziții se pot ascunde oricîte abuzuri antinaționale își doresc politicienii, pentru că oricine nu este de acord cu ele este putinist!

În principiu, statele moderne sînt bazate pe un contract social. Adică eu, cetățeanul, cedez o parte din libertățile și drepturile mele fundamentale – cum ar fi dreptul la apărare, la prosperitate etc – către tine, stat, care în baza taxelor și impozitelor percepute te obligi să te preocupi de ele. Adică, să mă aperi, să mă ajuți să prosper etc. În România, cu preponderență în ultimii 10 ani, acest contract nu mai există! Statul a devenit cel mai mare dușman al propriului cetățean.

Un comunicat al Federației Asociaților de români din diaspora spune că în ultimii doi ani 50.000 de familii de români s-au mutat în Europa de Vest! Mai mulți ca niciodată! Acolo este România educată. Și sănătoasă la cap. Noi rămînem cu proasta satului și cu ciocoii cei noi ai lui McCarthy.