Procesul de votare s-a încheiat la Moldova Nouă, fără evenimente deosebite
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, la ora 21.00, procesul de votare s-a încheiat în orașul Moldova Nouă, fără a se înregistra evenimente deosebite.
Pe parcursul a două zile, peste 150 de polițiști și jandarmi din județau fost angrenați în misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, a pazei și protecției celor 12 secții de votare constituite pe raza orașului și de verificare a sesizărilor de natură electorală.
„În cursul zilei de astăzi, au fost primite 86 de notificări prin SIMPV – Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezentei la Vot și Prevenire a Votului Ilegal, majoritatea privind neînscrierea pe listele electorale permanente a unor alegători, toate cele 86 de notificări fiind infirmate.
De asemenea, în cursul acestei seri, Poliția Orașului Moldova Nouă a fost sesizată de către reprezentantul unui partid politic, cu privire la o posibilă infracțiune de fals în declarații, în legătură exprimarea votului prin intermediul urnei speciale. În urma acestei sesizări, au fost dispuse verificări imediate, fiind înregistrat un dosar de cercetare penală, în care se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă“, a precizat alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne desfășoară în continuare misiuni și vor fi prezente până la finalizarea activităților privind paza transportului și predarea dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru menținerea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră.