Profesioniştii

SCUT BMTF

Titlul fantasticei emisiuni realizate de Eugenia Vodă pe Canalul 1 al televiziunii publice poate da numele unei hotărîri politice importante ce vizează județul Caraș-Severin. Dincolo de bîlbele și „stîngăciile” actualei coaliții de dreapta aflată la guvernare, Guvernului liberal-usr-plus-udmr îi mai ies și lucruri bune care, duse pînă la capăt, cu curaj, au menirea de a genera poli coagulanți de profesionalism în instituțiile statului.

Liderii Coaliției au ajuns la un acord cu privire la funcțiile de prefecți și subprefecți. Astfel, PNL va avea 23 de prefecți, USR-PLUS 14 prefecți, iar UDMR va avea 5 prefecți. Județul Caraș-Severin va avea prefect liberal, iar unul dintre subprefecți va fi un reprezentat al alianței USR PLUS!

Guvernul a aprobat luna trecută proiectul de OUG care prevede modificarea statutului prefectului și subprefectului, astfel încît aceștia să nu mai fie înalt funcționari publici, ci să aibă funcție de demnitate publică. Poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect, persoana care îndeplinește cumulativ mai multe condiții, între care: este cetăţean român şi are domiciliul în ţară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, are capacitate deplină de exercițiu, nu a suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea… și a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcţie de prefect sau subprefect, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, în condiţiile legii. Condiţia prevăzută se consideră îndeplinită în situaţia în care persoana care poate fi numită în funcţia de prefect sau subprefect a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, precum şi dacă persoana a ocupat cel puţin un mandat întreg funcţia de senator sau deputat!

Hotărîrea de Guvern prin care Guvernul Cîțu își instalează aparatul reprezentativ în județe reprezintă documentul care poate instala în Prefectura Caraș-Severin un “triunghi de aur” al profesioniștilor în administrația publică și guvernamentală.

Prefectul Cristian Gîfu rămîne pe funcție, în urma negocierilor purtate de liderii coaliției de guvernare. Cristi Gîfu a demonstrat, în toată perioada cît s-a aflat pe funcție, că este nu doar un specialist de excepție al științelor juridice, dar înțelege perfect mecanismul de cooperare inter-instituțională a deconcentratelor, extrem de important în situații excepționale precum cele generate de pandemie sau situații de urgență, sau de neghiobiile politice de la nivelul administrațiilor locale. De altfel, chiar în opinia președintelui PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, exprimată la postul public de radio din Reșița,  avocatul Gîfu a dovedit că ştie administraţie şi că este implicat în problemele judeţului. „Vorbesc în cunoştinţă de cauză, prefecturile fiind în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, și am colaborat cu Cristi într-un an deosebit de greu, foarte complicat și cu multe probleme dificile pentru județul Caraș-Severin. De acum, împreună și cu subprefecţii… îi asigur în continuare de tot suportul meu. Poate că mulți preferau să pierdem acest post de prefect, dar victoria este cu atît mai frumoasă, reuşind să păstrăm această poziţie, avînd în vedere inclusiv faptul că, la nivel național, în clasamentul PNL sîntem pe locul 8 la rezultatele de la alegerile din 6 decembrie. Reușita ne mai obligă și pe noi, dar și pe colegii din filială care au demnităţi publice la nivel judeţean, inclusiv pe domnul prefect, să rămînă mereu în interesul oamenilor şi al judeţului Caraş-Severin“.

Prefectul Cristian Gîfu este secondat de subprefectul Anton Paulescu, un alt profesionist de excepție al instituției caraș-severinene, care a ocupat, în decursul anilor, inclusiv funcția de prefect al județului. Fin observator al relațiilor inter-instituționale, Toni Paulescu este omul care, în decursul anilor, în calitatea sa de înalt funcționar public, a dovedit că poate fi dirijorul unei orchestre pestrițe în condiții dintre cele mai potrivnice pentru o muzică bună!

Opțiunea pentru al doilea subprefect aparține USR-Plus și sînt convins că partidul condus la nivel local de tînărul Andrei Plujar va lua o hotărîre înțeleaptă. În opinia mea, singura opțiune este… Florența Albu! Doamna Florența Albu! Un om și un profesionist de excepție care a ocupat funcția de prefect sub mandatul lui Dacian Cioloș! Să scriu despre competențele și performanțele profesionale ale Doamnei Albu ar fi desuet. Domnia Sa a strălucit, efectiv, în constelația înalților demnitari publici.

Doar o remarcă, în final: dacă acest triunghi de aur al profesioniștilor va fi validat politic și guvernamental, administrația publică din Caraș-Severin are șansa de a deveni, pe toate palierele, una modernă și europeană! Și încă ceva: partidul lui Marcel Vela a demonstrat că nu duce lipsă de cadre atunci cînd interesele majore ale cetățenilor o cer!

Să fie într-un ceas bun!

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + twenty =