Profesorii de la „Diaconovici-Tietz” Reşiţa se perfecţionează în Germania
În perioada 7-11 Octombrie 2019, o delegaţie a Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz” Reşiţa se află în Germania pentru a participa la o nouă sesiune din cadrul proiectului Erasmus+ -„Learning in Plurality” 2018-2020. Instiuţia coordonatoare este Bezirksjugendring Schwaben, Jugendbildungsstätte, Babenhausen, Landul Bavaria, Germania, iar reuniunea se adresează exclusiv cadrelor didactice. Profesorii participă astfel, la simpozioane cu tema „Metode şi tehnici interactive de lucru”, „Cum şi cât putem transfera în şcoală din activităţile non-formale”, prezentarea Centrului de tineret JUBI Babenhausen-ca un exemplu de bune practică, schimburi interculturale, redactarea Raportului final al proiectului, propuneri pentru un nou proiect comun;
Participă reprezentanţi din toate şcolile partenere: Anton-Fugger-Realschule, Babenhausen, Germania, – HLW Kufstein , Austria, Istituto di istruzione secondaria di Il grado „Gandhi“ Meran, Italia, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz” Reşiţa, Romania. Din partea instituţiei de învăţământ reşiţene participă patru cadre didactice: Molnar Florica, Jianu Mihaela, Mita Ana Bela şi Vlăduceanu Cristina.