Profesorii de la Facultatea de Inginerie a UEMR au intrat în grevă japoneză!

VEDERE2

Ceea ce se întâmplă la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reșița ne amintește de începutul anilor 1990 când haosul pusese stăpânire pe instituțiile și întreprinderile de stat de la acea vreme. Protestele erau la ordinea zile, directorii erau contestați, iar grevele deveniseră o obișnuință. La fel se întâmplă astăzi în universitatea reșițeană unde lucrurile sunt scăpate complet de sub control.

Astăzi, 27 noiembrie, o parte a personalului didactic al Facultății de Inginerie și Management a intrat în grevă japoneză, cu banderole albe pe mână, lucru ce nu s-a mai întâmplat vreodată în această universitate.

Două sunt motivele pentru care profesorii au hotărât această formă de protest: neplata salariilor pe luna trecută și nepunerea în practică a unei Hotărâri judecătorești, prin care universitatea este obligată să readucă salariile la nivelul lunii mai, atunci când ele au fost diminuate fără temei legal de conducerea UEMR.

Pe surse am aflat că profesorii de la FIM pregătesc și alte forme de protest în zilele următoare, dacă doleanțele lor vor fi în continuare nesocotite de conducerea UEMR.

4 1