Program de Internship la Consiliul Județean Caraș-Severin

image asset

Studenții înscriși în anul II de studiu, masteranzilor sau absolvenților care au maxim trei ani de la finalizarea ciclului I sau II de învațamânt superior, care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea, pe parcursul a șase luni consecutive, pot aplica la singurul program de internship din administrația publică cărășeană.

Aflat la prima ediție, programul are ca obiective îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor, dobândirea de experiență profesională, abilități practice și competențe specifice activității desfășurate în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, precum și familiarizarea internilor cu procesul normativ și administrativ propriu al instituției.

„Mai mult decât atât, prin inițiativa noastră dăm șansa tinerilor să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Sperăm ca programul să fie unul atractiv pentru cei care vor să învețe cum se face administrație“, a declarat Andrei Ungur, administratorul public al Consiliului Judeșean Caraș-Severin.

Anunțul privind începerea procedurii de selecție a candidaților precum și procedura aferentă , vor fi facute publice pe site-ul cjcs.ro.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 7 =