Programul complet al Festivalului „Serile Muzicii Clasice Germane”, Reșița 2022

muzica2

binary comment

În perioada 3-6 noiembrie 2022, la Reșița, se vor desfăşura „Serile Muzicii Clasice Germane”, organizate de Liceul de Artă „Sabin Păuța” și Asociația Klavier ART, cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la București și în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

Programul complet:

JOI, 3 noiembrie 2022

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA

Ora 10.00 

MasterClass – pian, muzică de cameră

Corina RĂDUCANU, Eugen DUMITRESCU

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA

Ora 19.00

Recital cameral: În pași de dans

Corina RĂDUCANU și Eugen DUMITRESCU (pian la patru mâini)

În program: Ludwig van BEETHOVEN, Robert SCHUMANN, Johannes BRAHMS, Max REGER

Corina RĂDUCANU și Eugen DUMITRESCU formează un duo pianistic din anul 2005. Activitatea concertistică a duo-ului cuprinde participări în 27 de festivaluri naționale și internaționale, concerte cu orchestra și peste 400 de recitaluri în țară (98 de localități) și pe scene din Anglia (St. Martin in the Fields,NPL Music Society Scientific Museum Londra, Saint Matthew`s Church Redhill), Austria (Viena), Belgia (Aalst, Anvers, Bruxelles), Germania (Frankfurt am Main, Offenbach, Stuttgart), Italia (Brescia, Carpenedolo, Clusane d`Iseo), Republica Moldova (Bălți, Chișinău) și Ucraina (Cernăuți). Alături de cele 17 turnee de promovare a muzicii clasice, duo-ul pianistic a avut onoarea de a susține primele concerte de pian din istoria localităților Avrig, Bălan, Ciocănești, Ditrău, Făgăraș, Găești, Hațeg, Horodnic de Sus, Lehliu-Gară, Moreni, Petrila, Praid, Putna, Târnăveni și Titu. Un concert aparte, în premieră, a avut loc în Fortul 13 Jilava cu ocazia Congresului Inter-Asso 2014. Activității concertistice a duo-ului pianistic i se adaugă numeroase premii naționale și internaționale obținute la concursurile de profil, prezențe în juriile concursurilor naționale și internaționale de specialitate, precum și cursuri de măiestrie susținute ca profesori invitați. Corina RĂDUCANU şi Eugen DUMITRESCU sunt absolvenţi ai Liceului de Muzică George Enescu și ai Universității Naționale de Muzică din București, unde și-au completat și încheiat studiile (licență, master, doctorat, post-doctorat). Cei doi pianiști sunt fondatorii Asociației Klavier ART și inițiatorii mai multor programe culturale ce au loc anual în diferite orașe și regiuni ale țării (Făgăraș, Gheorgheni, Horodnic de Sus, Petroșani, Rădăuți, Reghin, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Țara Hațegului/Munții Retezat).

Vineri, 4 noiembrie 2022

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA

Ora 10.00

MasterClass – pian

Elena TUREA – lector univ. dr. la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova

BIBLIOTECA GERMANĂ Alexander Tietz Reșița

Ora 10.00

MasterClass – flaut

Ioan NEGURĂ – Solist al Sălii cu Orgă din Chișinău, Republica Moldova

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA 

Ora 19:00

Recital cameral extraordinar – De la Vest la Est

Ion NEGURĂ (flaut)

Elena TUREA (pian)

În program: Johann Sebastian BACH, Ludwig van BEETHOVEN, Paul HINDEMITH

Ion NEGURĂ s-a născut în 1982 într-o cunoscută familie de muzicieni. A absolvit Liceul de Muzică George Enescu din București (în anul 2000) și Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău (în anul 2005). Este laureat la numeroase concursuri naționale și internaționale având în palmares 18 premii și diplome obținute. A concertat în 37 de țări ale lumii inclusiv Coreea de Nord, Iordania, Macedonia și Turcia. În anul 1994, împreună cu tatăl său (profesorul de nai Ion NEGURĂ) și fratele său (naistul Ștefan NEGURĂ), a susținut un recital la Polul Nord, reprezentând Republica Moldova, într-un proiect internațional cu transmisiune în direct pe toate canalele lumii. Din anul 2008 este solist al Sălii cu Orgă din Chișinău. În paralele continuă activitatea pedagogică la Liceul Ciprian Porumbescu și la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău. Din 2009 urmează studiile postuniversitare la Școala Superioară de Muzică Alfred Cortot din Paris cu celebrul flautist și profesor Pierre-Yves ARTAUD, la clasa căruia a urmat un stagiu pedagogic, la Conservatorul Național Superior din Paris. În 2010 obține diploma superioară de interpretare, iar în 2012 diploma superioară de concertist. În data de 31 mai 2021 Ion NEGURĂ a fost distins, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova.

Născută la Chişinău, pianista Elena TUREA a absolvit Conservatorul de Stat Gavril Muzicescu din Chişinău, în anul 2002, la clasa de pian a prof. Iurie MAHOVICI şi studiile de masterat, la clasa de măiestrie a prof. Olga IUHNO. Este lector universitar, maestru de concert şi doctorandă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău. Desfăşoară o bogată activitate concertistică, pe scena Sălii cu Orgă şi a Filarmonicii din Chişinău, fiind cunoscută şi apreciată pentru prestaţiile sale artistice în cadrul unor ansambluri camerale importante şi ca maestru de concert al unor interpreţi de renume din Republica Moldova, Rusia și Ucraina.

SÂMBĂTĂ, 5 noiembrie 2022

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA

Ora 10.00

MasterClass – pian

Elena TUREA, Corina RĂDUCANU, Eugen DUMITRESCU

BIBLIOTECA GERMANĂ Alexander Tietz Reșița

Ora 10.00

MasterClass – flaut

Ioan NEGURĂ – Solist al Sălii cu Orgă din Chișinău, Republica Moldova

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA   

Ora 19.00

Recital extraordinar – De la Bach la Beatles

Costin SOARE – chitară

În program: Johann Sebastian BACH, Leopold WEISS, Franz SCHUBERT, Francisco TÁRREGA, Isaac ALBENIZ, Ariel RAMIREZ, Joaquin TURINA

Costin SOARE este unul dintre cei mai apreciaţi şi activi artişti români, îmbinând în mod armonios o frumoasă carieră concertistică (chitarist şi lutist) cu cea pedagogică (profesor la Colegiul Național de Artă Dinu Lipatti Bucureşti şi prof. dr. asociat la Universitatea Naţională de Muzică București), fiind, de asemenea, director artistic al Festivalului Internaţional Serile de chitară (www.seriledechitara.ro), manifestare de succes ajunsă la a noua ediţie, în cadrul căreia concertează chitarişti de top din întreaga lume. Cu o experienţă de 10 turnee naţionale la activ, solo sau alături de muzicieni precum flautistul Ion Bogdan ŞTEFĂNESCU şi violistul Marius UNGUREANU, un CD lansat în 2014 (Nocturne şi dansuri), altul în 2017, Twenty Shades of Music (alături de Ion Bogdan ŞTEFĂNESCU), membru permanent a două ansambluri camerale (alături de flautistul Ion Bogdan ŞTEFĂNESCU şi de mezzosoprana Claudia CODREANU), chitaristul Costin SOARE este un promotor neobosit al muzicii clasice de calitate prin intermediul unui instrument a cărui voce intimă şi repertoriu sunt apreciate de publicul larg. Pentru activitatea desfăşurată în 2016 (turneul Muzica în Palatele României şi organizarea Festivalului Internaţional Serile de chitară, ediţia a VI-a), Costin SOARE s-a numărat printre nominalizaţii secţiunii Muzică Clasică din cadrul Galei Premiilor Matei Brâncoveanu ale Fundaţiei Alexandrion.

DUMINICĂ, 6 noiembrie 2022

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA

Ora 11.00

MasterClass – pian

Adriana DOGARIU – lector univ. dr. la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara

BIBLIOTECA GERMANĂ Alexander Tietz Reșița

Ora 11.00

MasterClass – vioară

Andrei Mihail RADU – violonist la Filarmonica Banatul Timișoara

LICEUL DE ARTE SABIN PĂUȚA Reșița, Sala LIRA

Ora 18.00

Concert de Gală

Andrei Mihail RADU (vioară)

Adriana DOGARIU (pian)

și

Absolvenții cursului de măiestrie

Andrei Mihail RADU a absolvit în 2015 Liceul de Arte Bălașa Doamna, în 2019 și 2021 a absolvit studiile de Licență, respectiv Master din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, specializarea interpretare instrumentală – vioară, la clasa conf. univ. dr. Ladislau CSENDES și muzică de cameră – conf. univ. dr. Manuela GIOSA, iar în prezent este doctorand în cadrul aceleiași universități, sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban DIMITRIE SOREANU. A susținut recitaluri instrumentale în Piața Festivalului George Enescu, în Festivalul Muzicienii mileniului III de la Sinaia, în numeroase concerte organizate de către Fundația Remember Enescu (Târgoviște, Ploiești și Muzeul Național George Enescu București), în Festivalul Internațional Sabin Pautza Reșița și Festivalul Sommerfest Rădăuți. Recitalurile camerale le-a susținut alături de pianista Măriuca POPA la Sala Mică a Ateneului Român, Muzeul Național George Enescu București, Câmpina, Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni, Biserica Sf. Mihail și Gavriil din Reșița, la Institutul Petofi Sandor din București. În decembrie 2015 a colaborat cu Camerata Regală, în cadrul concertului organizat la Ateneul Român, iar în 2017 a colaborat cu Orchestra de Cameră Radio. Din 2016 este membru al Orchestrei Naționale de Tineret, Orchestrei Sinfonietta și al Orchestrei Naționale Simfonice a României. În toamna anului 2017 a făcut parte din Orchestra Națională de Tineret care a avut concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, fiind unul din cei 33 de membri selectați ai orchestrei care au cântat în închiderea festivalului alături de Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, în proiectul european Side by side. În 2016 a fost invitat de către pianiștii Corina RĂDUCAU și Eugen DUMITRESCU, împreună cu pianista Măriuca POPA, să ia parte la turneul național Enescu-sunet și culoare, ce a avut loc în 8 orașe din România. În vara anului 2017 a fost selectat să participe la un schimb de experiență între Orchestra Națională de Tineret a României și Nationaal Jeugd Orkest din Olanda. Din anul 2017 face parte din KamerArt, o camerată formată din tineri muzicieni, alături de care a concertat atât în ansamblu, cât și ca solist pe scene din Grecia și în România (în București, în cadrul Festivalului de Teatru, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, sub bagheta dirijorului Horia ANDREESCU). În ianuarie 2019 a făcut parte din Orchestra Națională Simfonică a României, care alături de dirijorul Cristian MĂCELARU, a reprezentat România, într-un turneu în Statele Unite ale Americii, cele mai de referință concerte fiind susținute în New York, la Lincoln Center, alături de legendarul trompetist Wynton MARSALIS și Jazz at Lincoln Center Orchestra. În octombrie 2019, a fost bursier al Romanian Chamber Orchestra, participând la cursuri de măiestrie cu violonistul Alexandru TOMESCU, dar și membru al orchestrei, susținând concerte în 3 orașe din România, alături de dirijorul Cristian MĂCELARU. Pe lângă participarea la cursurile de măiestrie ale lui Alexandru TOMESCU, a mai participat și la cursurile de măiestrie ale violoniștilor Alexei ANATOLEVICH KOȘVANEȚ, Christoph WYNEKEN, Rosanne PHILIPPENS și David GRIMAL. Din 2019 este bursier SoNoRo Interferențe, unde a cântat alături de muzicieni precum Alexandra VĂDUVA, Răzvan POPOVICI, Valentin RĂDUȚIU, Frans HELMERSON și Diana KETLER. În august 2021, alături de pianiștii Corina RĂDUCANU și Eugen DUMITRESCU a susținut turneul Rădăcini – Enescu 140 în 12 orașe din țară, turneu co-finanțat de A.F.C.N. Din 2021, este membru al partidei de vioara I a Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Pianista Adriana DOGARIU și-a desăvârşit formarea muzicală la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, apoi la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, la clasa profesorilor Dana BORȘAN și Dragoş MIHĂILESCU. A urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu Gabriel AMIRAȘ, Andrei GAVRILOV, Dmitri BASHKIROV, Arkady SEVIDOV și Jean-François ANTONIOLI. În 2005 și 2006 Adriana DOGARIU a fost invitată să îndrume o clasă de interpretare pianistică în Studioul AHN din Jejudo Island – Coreea de Sud. A susţinut numeroase concerte și recitaluri în Austria, Germania, Italia şi în ţară. Colaborarea membrilor acestui trio datează din anul 2010 când sub egida Filarmonicii Banatul din Timișoara au interpretat un program Beethoven-Brahms. De atunci au avut numeroase evoluții în cadrul stagiunilor filarmonice din Arad, Iași și Timișoara, apreciate și așteptate de publicul meloman.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + 20 =