Progresul Ezeriş, fără puncte şi după a doua etapă. Cărăşenii au cedat în faţa Dumbrăviţei

ezeris

Se poate spune că primele experienţe ale Progresului Ezeriş la nivelul Ligii a III-a n-au fost deloc plăcute. Învinsă în prima etapă la Progresul Pecica, formaţia cărăşeană a pierdut şi în faţa Dumbrăviţei, la primul meci disputat pe stadionul din Caransebeş, unde Ezerişul joacă meciurile de acasă. CSC Dumbrăviţa, una dintre cele mai solide trupe din seria a 8-a, a controlat clar ostilităţile şi a reuşit să tranşeze soarta celor trei puncte încă din prima repriză. Până la pauză, oaspeţii au marcat de cinci ori, prin Laurențiu Telescu (15), Octavian Drăghici (22, 35), Costel Zurbagiu (29) şi Andrei Mura (40).

În repriza secundă s-a jucat practic fără miză, iar Progresul a mai echilibrat jocul, fără a crea însă mare pericol la poarta Dumbrăviţei, care n-a mai forţat nici ea în atac. Progresul Ezeriş – CSC Dumbrăviţa, scor final 0-5.
„O înfrângere dureroasă, e greu de digerat acest 5-0. Vizavi de scor, mi-aş dori ca adversarii să transpire mai mult pentru aceste goluri. Încercăm să îndreptăm uşor-uşor greşelile personale, care de data asta au fost mai multe. Cu încredere, sigur vom corecta această problemă a noastră. Am început şi acest joc cu aceeaşi echipă cu care am debutat la Pecica. Am crezut că am învăţat oarecum din micile inexactităţi de acolo, unde totuşi au fost mult mai puţine greşeli. Am avut şase debutanţi, şi e greu să te baţi de la egal la egal cu echipe ca Dumbrăviţa, Lipova sau Ghiroda. Întâlnim în etapa următoare gruparea din Ghiroda, o formaţie foarte bună, şi se pare că şi ei au mare nevoie de puncte, la statutul lor de echipă bună. Dacă mă raportez la primele patru jocuri din programul nostru, cred că sunt cele mai grele posibile, nici nu-mi explic cum de le-am prins chiar în ordinea asta. Drept dovadă, sunt şi echipele care au plecat cel mai bine în campionat. Dar vom încerca să scoatem cel puţin un punct din meciul următor, pentru moralul nostru şi pentru a acumula ceva zestre, pentru că puncte sunt puţine în joc şi deja şase le-am pierdut”, a declarat după această etapă Adrian Enăşescu, antrenorul Progresului.

În celelalte meciuri ale etapei a II-a s-au înregistrat următoarele rezultate:
Fortuna Becicherecu Mic – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-0
ACS Poli Timişoara – Crişul Chişineu Criş 0-2
Gloria Lunca Teuz Cermei – Progresul Pecica 1-3
Avântul Periam – Şoimii Lipova 1-1

În etapa a III-a, pe 26 septembrie, Progresul Ezeriş va avea din nou un meci foarte greu. Cărăşenii vor juca în deplasare, la formaţia timişeană CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + thirteen =