Progresul Ezeriş s-a întors fără puncte de la Ghiroda
Progresul Ezeriş n-a reuşit să ia puncte din meciul restant disputat pe terenul formaţiei CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. Jocul care a contat pentru etapa a 3-a a fost unul spectaculos, cu răsturnări de situaţie care au amânat deznodământul până în ultimul minut. La pauză, gazdele din Ghiroda conduceau deja cu 2-0, dar Progresul a avut o revenire spectaculoasă în debutul părţii a doua, golurile marcate de Musteţa, Lolea şi Rimovecz aducând echipa cărăşeană în avantaj, scor 3-2, cu 20 de minute înainte de final.
Din păcate, avantajul Ezerişului n-a rezistat mult timp pe tabelă. Superioară din punct de vedere fizic, Ghiroda a marcat încă două goluri în ultimul sfert de oră, reuşind să-şi adjudece victoria cu scorul de 4-3. De remarcat că inamicul ambelor echipe a fost terenul desfundat, plin de bălţi, care a favorizat angajamentul fizic, în dauna jocului combinativ şi tehnic.
„A fost un joc de infarct pe care l-am început bine, am avut o ocazie cu un jucător rămas singur cu portarul, dar, contrar cursului jocului, am luat două goluri. Am avut şi jucători debutanţi care au avut trac, au greşit, iar gazdele au marcat un prim gol din penalty. Până la urmă, a fost 2-0 la pauză. După pauză am revenit, am condus noi 3-2, iar pe final am pierdut, scor 4-3 pentru Ghiroda. Probabil că talia şi-a spus cuvântul în acest joc, gazdele au avut şi jucători de peste 1.90 m, care au făcut diferenţa la anumite faze fixe. Dar îi felicit pe jucătorii mei pentru efort, pentru dăruirea de care au dat dovadă pe un teren foarte, foarte greu. Normal că ne pare rău pentru puncte, dar jocul ne dă speranţe că suntem pe un drum bun şi că vom putea acumula puncte în continuare”, a spus la final Adrian Enăşescu, antrenorul Progresului Ezeriş.
Formaţia cărăşeană rămâne deocamdată cu cele trei puncte cucerite în etapa anterioară la Becicherecu Mic. În etapa următoare, pe 16 octombrie, Progresul Ezeriş va evolua tot în deplasare, de această dată la ocupanta locului 6, ACS Poli Timişoara. (Foto: Miruna Mihancea)