Proiect de 19,8 milioane de lei pentru consolidarea, restaurarea și conservarea Cetății Ladislau de la Coronini

cetatea ladislau

Cetatea Ladislau din comuna Coronini, are toate șansele să își recapete forma inițială în urma unui proiect finanțat cu bani europeni. Fortificația datează din anul 1427, iar restaurarea prevede realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anexă, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale. Valoarea totală a investiției, care are ca beneficiar Primăria Comunei Coronini, este de 19,8 milioane lei, din care 19,3 milioane lei finanțare nerambursabilă, Proiectul implementat în cadrul Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020.

Potrivit istoricilor, prima atestare documentară a cetății datează din anul 1427. La acea vreme, împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437, a încheiat un tratat cu despotul Serbiei, George Brancovici, prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al Dunării. Pentru că n-a putut intra în posesia fortificației, Brancovici preferând o alianță cu sultanul Murad decât să se supună ungurilor, Sigismund hotărăște să întărească cetatea Ladislau, denumită astfel de la faptul că a fost, la un moment dat, sub protecția Sfântului Ladislau al Ungariei.

Până în 1435 ea a fost încredințată cavalerilor teutoni, unul dintre cele mai redutabile ordine militare creștine din Europa. Din anul 1435, apărarea cetății a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeș, vasali ai lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu a respins, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cetatea Ladislau a fost preluată de un grup de militari hunedoreni, considerați a fi cea mai credincioasă armată aflată în slujba lui Iancu de Hunedoara și a fiului său, Matei Corvin.

Ulterior, fortificația a devenit punctul de rezistență a Corvineștilor, atrași în vâltoarea războiului civil din regatul maghiar, dar rămânea și o verigă importantă din linia de apărare a Dunării împotriva turcilor. După marea bătălie de la Mohács, din 1526, când Imperiul Otoman a zdrobit Regatul Ungariei, rolul cetății s-a cam încheiat, ea fiind cucerită și distrusă în același an. Teritoriul, rebotezat Alibeg, a fost inclus în Pașalâcul de Timișoara. După ce austriecii au eliberat Banatul, restabilindu-se pe Dunăre frontiera dintre lumea musulmană și cea creștină, cetatea și-a regăsit cumva importanța, dar nu a fost consolidată în totalitate, ci numai cât să servească drept post de pază. Fortificația se compunea din două incinte. Cea exterioară avea forma unei elipse, iar pe latura nordică era protejată de un șanț cu lățimea de nouă metri, care putea fi inundat cu apă. Circulația era asigurată printr-un pod mobil. Incinta interioară avea formă triunghiulară, cu un turn circular puternic fortificat în extremitatea estică și cu accesul în sud, inclusiv către palatul guvernatorului.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × three =