Proşti ca noaptea

Că suntem tot mai proşti pe zi ce trece, nu-ncape îndoială. Cum însă nu s-a inventat o oglindă care să ne arate asta, înainte de a ne minţi singuri că lucrurile stau altfel cu noi, poate n-ar fi rău să aruncăm o privire peste studiile care exact despre asta vorbesc.

Ştiu, poate că nu e momentul să spun acum toate astea. Poate ar trebui să scriu despre altceva, despre ceva care să se ridice la înălţimea sărbătorii care ne aşteaptă, dar nu pot. Ceva nu mă lasă. Cred că sunt gândurile şi amintirile în care îmi apar mereu bătrânii pe care nu-i mai poţi ţine-n casă nici dacă le promite Statul doi lei în plus la pensie, ori parangheliile cocalarilor pe care-i doare-n cot de lege şi singurul lucru pe care-l păţesc e că stau miliţienii drepţi în faţa lor, ori nătângii care văd numai conspiraţii la fiecare colţ de stradă şi nu observă moartea cât casa de la un metru de ei, dar mai ales îmi apare gloata aia fără gram de coloană vertebrală de pe Aeroportul din Cluj, plecată la cules sparanghel în Germania, şi îngrijitoarele de babe, şi ele îmi apar, ce mai, sunt acolo, în amintirile mele, toţi şi toate acelea care au făcut Occidentul să spună despre noi că suntem sclavii Europei. Când eu scriam exact aceleaşi lucruri acum zece, şapte, doi ani, sau chiar acum trei luni, mi s-a spus că sunt tâmpit, invidios, sifilitic, şi câte şi mai câte. Eu ştiu însă una şi bună – în orice caz, nu inteligenţa ne-a împins să facem toate astea şi să fim aşa cum suntem.

Explicaţia pentru situaţia în care am intrat nu e chiar atât de simplă cum mi s-a părut la prima vedere, şi am găsit-o într-un studiu, în cel mai mare studiu făcut vreodată vizavi de inteligenţa românilor. E vorba despre Efectul Flynn, şi nu mă mir că n-am auzit de el, care ne măsoară cât suntem de înalţi intelectual. Şi acolo ni se spune pe şleau că, din punct de vedere al cunoştinţelor, suntem la nivelul pe care îl aveau românii imediat după Al Doilea Război Mondial. Din ce-am mai spicuit de-acolo pentru articolul ăsta, am înţeles că cea mai mare creştere a coeficientului nostru de inteligenţă a fost între 1967 şi 1977, iar mai deştepţi ca niciodată, când chiar am bubuit de inteligenţă, am fost în 1989, ceea ce, zic eu, s-a şi văzut. Din momentul ăla, însă – mai spune studiul –, ne-am prăbuşit, pur şi simplu, cu capul. Ceea ce iar se vede. Fiindcă, mai spunea un alt articol pe care mi-a picat tot atunci privirea, în ultimii 30 de ani, din România au plecat spre bănci din străinătate 400 de miliarde de euro, şi noi tot îi votăm.

Dar despre toate astea, într-un alt editorial. Cât de curând.