Protest la Tribunalul Caraș-Severin. Activitatea va fi suspendată între orele 10 și 11

PROTESTE TR GREFIERI

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin a decis marți, 21 ianuarie, să se alăture procesului magistraților din toată țara care au hotărât să-și suspende activitatea, începând de astăzi, și până în momentul retragerii sau respingerii Proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu a magistraților. Excepție fac cauzele urgente.

Ținând seama de volumul mare de lucru și de faptul că mulți oameni vin de la distanțe mari pentru judecarea cauzelor, magistrații Tribunalului Caraș-Severin au decis să suspende activitatea timp de o oră, de la 10 la 11.

„Abrogarea reglementării privind acordarea pensiei de serviciu magistraților contravine dispozițiilor constituționale care reglementează principiul independenței judecătorilor, precum și exigențelor actuale pe care importante documente internaționale le exprima în mod direct cu privire la drepturile magistraților, în considerarea importanței rolului acestora în apărarea statului de drept, se arată într-un comunicat de presă al Curții de Apel Timișoara.

3 1