Protest şi mişcare civică

Mario Balint

Tot respectul meu pentru asociaţiile, fundaţiile şi mişcările civice ad-hoc care îmbrăţişează cauze nobile şi se luptă pentru ele, în cele mai inedite moduri. Spectacole de stradă, concerte, lampioane, tricouri şi ieşiri în presă. Sînt multe lucruri de reparat, sau chiar de construit, într-o societate care nu prea are fundament, pentru care OMUL, RESURSA UMANĂ, este lăsat la voia întîmplării. Acum, cînd întreaga planetă este în căutare de resursă umană calificată, corectă, conştientă.

Salut mobilizarea pentru cea mai veche cale ferată de pe teritoriul actual al României. Oameni faini, cîntece, discurs mobilizator, călătorie de agrement, de week-end! De cîte ori? De două? De trei? De patru? Şi gata! Societatea civilă şi-a făcut datoria, a încercat să sensibilizeze autorităţile competente în materie. Rezultatul poate fi oricare! Pentru că societatea civilă românească, de la Reşiţa sau de aiurea, iubeşte spectacolul! Spectacolul dincolo de profunzimea aplicată a argumentelor de tot felul: istorice, tehnice, economice, de patrimoniu.

La noi, societatea civilă nu are forţă. Sloganul pe care l-am auzit la ultima campanie era pe dos! Societatea civilă trebuie să mulţumească Semmeringului Bănăţean pentru că prin simpla lui existenţă a scos din anonimat societatea civilă! Repet: de cîte ori se poate plimba cu trenul societatea civilă? De patru ori? Ar trebui zi de zi să se constituie cîte un grup care să se plimbe pe calea ferată istorică. Aşa poţi să-ţi demonstrezi forţa! Şi după aceea? După ce societatea civilă îşi epuizează resursa? Ce se va întîmpla? Reluăm discuţia – sterilă la momentul actual, din punctul meu de vedere! – cu autorităţile, prin care vom spune că VREM! Nimic despre lucrările de artă, cantoanele, haltele de pe traseul acestui tren. Ca să nu mai spun despre existenţa – sau nu! – a radioactivităţii din Halta Lişava, acolo unde 50 de ani a circulat minereul de uraniu şi instalaţiile de decontaminare ale vagoanelor sînt încă vizibile pe geamul vagonului. Astea sînt probleme, la pachet, cu călătoria turistică de la Anina la Oraviţa, între două gări-monument istoric.

Sigur, exagerînd comparaţia doar din dorinţa de a exemplifica ce înseamnă mişcare socială, proiectul de reformă a sistemului de pensii din Franţa este puternic ameninţat de o mişcare socială uriaşă. Mobilizarea a fost lansată joi, cu peste 800.000 de persoane ieşite pe străzile Franţei, potrivit Ministerului de Interne, şi declanşarea unei greve care perturbă extrem de serios traficul feroviar şi transportul în comun, inclusiv trenurile de mare viteză (TGV) şi metroul parizian. Iar sindicatele au lansat un apel la o nouă zi de manifestaţii marţi.

Edouard Philippe a promis că va prezenta miercuri „integral proiectul guvernului”, vizînd să unifice cele 42 de regimuri de pensii care coexistă în prezent. Pensionarea este un subiect sensibil în Franţa. Mişcările de protest, care a început joi şi care ar urma să dureze mai multe zile, amintesc de grevele din 1995, care atunci au paralizat Franţa timp de o lună şi au obligat guvernul de la acea dată să revină asupra planurilor sale de reformă a sistemului de pensii. În acelaşi timp, şoferii membri ai Organizaţiei transportatorilor rutieri europeni OTRE blocau sîmbătă mai multe artere principale în toată Franţa cu scopul de a protesta împotriva creşterii taxelor la carburanţi, prevăzută de guvernul francez, potrivit AFP.

Sigur, comparaţia poate fi calificată drept exagerată, însă este singurul exemplu în derulare, de forţă, care poate demonstra că acolo unde există coeziune şi puternice interese economice şi sociale, societatea civilă are un cuvînt de spus. Restul e doar muzică şi imaginaţie…

1 2