Protest spontan la Spitalul Judeţean Reşiţa. Angajaţii au mers şi la Consiliul Judeţean pentru explicaţii

IMG 3478 0

În această dimineaţă angajaţi ai Spitalului Judeţean Reşiţa de la UPU, Medicină Legală şi Anatomie Patologică au protestat în curtea instituţie, după care au plecat la Consiliul Judeţean ca să ceară explicaţii. Nemulțumiți de faptul că le-au fost reduse sporurile salariale, angajaţii au acuzat conducerea spitalului de un prost management şi spun că această decizie nu trebuia luată acum ci după ce se ştie exact care este bugetul judeţului.

Reducerea sporurilor vine după ce managerul spitalului, Waldemar Murgu, a pus în aplicare prevederile Legii 153, articolul 25, aliniat 2, care prevede faptul că procentul de 30% per unitate nu poate fi depășit. Managerul Murgu mai spune că „nu sunt tăieri, sunt reduceri, în limitele legii. Adică au fost reduse doar sporurile care au fost variabile, cele de condiții de muncă, de la 55% la 85%, le-am redus evident la 55%, pentru a ne încadra. De aproape o lună de zile am făcut mai multe simulări împreună cu cei de la Consiliul Judeţean. Fiecare zi pierdută acumulează sume mult prea mari pe care nu vom putea niciodată să le recuperăm şi am fi ajuns ca la sfârşitul anului să facem şi alte reduceri”.

Angajaţii pritalului şi-au expus nemulţumirile şi în faţa vicepreşedintelui CJ, Flavius Nedelcea, care a prezentat aceleaşi informaţii ca şi managerul Waldemar Murgu. Problema însă nu are rezolvare decât dacă în urma protestelor organizate la Bucureşti de Federaţia Sanitas se vor revizui unele aspecte legislative.

În primul rând eliminarea din plafonul de 30% a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, raportarea sporurilor la salariul de bază din 2019 pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială şi asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Atât managerul Waldemar Murgu cât şi Flavius Nedelcea au precizat faptul că dacă legislaţia va suferi modificări în următoarele zile, noile prevederi vor fi puse în aplicare imediat. Precizăm faptul că astăzi, 13 martie, pe statele de plată ale asistenţilor de la cele trei secţii mai sus menţionate figurau salarii de 6.400 de lei, 6.600 de lei, pentru luna februarie, iar pentru un medic, 20.448. În urma reducerilor aplicate, un asistent ar putea pleca acasă cu suma de 5.000 de lei.

3 1