Protocol pentru conservarea și promovarea ariilor naturale protejate din Caraș-Severin
Având în vedere faptul că în Caraș-Severin sunt trei parcuri naţionale şi unul natural, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, au avut recent o întâlnire cu președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, dna Adi Croitoru.
Croitoru, alături de echipa sa de lucru, a fost prezentă în județ pentru a evalua starea de conservare a ariilor naturale protejate din Caraș-Severin, iar în urma discuțiilor, s-a convenit asupra semnării unui protocol între ANANP, Consiliul Județean Caraș-Severin și Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin. Prin acest protocol, părțile se vor sprijini reciproc prin schimburi de date și informații, organizarea și executarea unor acțiuni comune de prevenire și contracarare a factorilor perturbatori care pot pune în pericol conservarea habitatelor și a biodiversității specifice ariilor naturale din acest județ.
O hartă interactivă digitală pe care turiștii și organizatorii de curse Hard Enduro o pot descărca pe smartphone-ul personal urmează să fie pusă la dispoziția Consiliului Județean Caraș-Severin. Harta include informații utile cu privire la traseele turistice, zonele de acces, restricțiile și regulile care trebuie respectate în vederea menținerii stării de conservare a habitatelor naturale din Caraș-Severin.
Tot cu această ocazie s-a stabilit constituirea unui grup de lucru, ANANP – Consiliul Județean Caraș-Severin, în vederea implementării de măsuri active din Planul de management al Ariei Naturale Rusca Montană – ROSCI0219, document ce are rol de reglementare pentru toţi proprietarii şi administratorii de terenuri şi activităţi din interiorul ariei protejate şi vecinătatea acesteia.