Pui de zimbru scăpat dintr-un laț pus de braconieri (VIDEO)

PUI ZIMBRU

Braconierii continuă fărădelegile în pădurile Banatului de Munte, chiar și în zonele parcurilor naționale protejate prin lege. Metodele alese pentru uciderea animalelor sălbatice sunt diferite, de la folosirea armelor din dotare, până la instalarea capcanelor de tot felul. Așa cum este cazul unui pui de zimbru, descoperit astăzi cu piciorul drept din față prins  într-un laț.

Norocul lui a fost cu un ranger angajat al Parcului Național Domogled – Valea Cernei care l-a găsit la aproximativ 3 kilometri de Rusca Teregova, într-o zonă situate la 700 de metri altitudine.

Paznicul a dat alarma și împreună cu el s-au deplasat spre locul respectiv jandarmi din cadrul Postului Băile Herculane, polițiști, rangeri, voluntarii Asociației W.W.F, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și un medic veterinar. Impresionant este faptul că lângă puiul de zimbru, care nu părea să aibă mai mult de un an, se află o femelă adultă, probabil, mama acestuia.

Animalul a fost tranchilizat, apoi eliberat, iar participanții la intervenție au rămas în zonă până când mama și puiul de zimbru au părăsit zona.

1 2