Punct albastru pal

În ultimele zile ale anului care s-a sfîrşit, parcă mai tihnite decît de obicei, a circulat pe o rețea de socializare o fotografie a Pămîntului surprinsă de sonda spațială Voyager 1 în… 1990. Un punct albastru palid, micuț, care trece aproape neobservat!

Și pentru că pare că nu mai avem loc unul de celălalt, că sîntem cu toții extraordinar de importanți, reiau cele scrise de astrofizicianul Carl Segan, în 1994, în eseul PUNCT ALBASTRU PAL, text parţial ce a însoțit fotografia de care vorbeam:

′′Uită-te la acel punct. Este aici. Aceasta este casa noastră. Suntem noi. Deasupra tuturor celor pe care îi iubești, toți cei pe care îi cunoști, toți cei pe care i-ai auzit vreodată, toate ființele umane care au trăit vreodată. Suma bucuriilor și suferinței noastre. Mii de religii, ideologii și doctrine economice pline de certitudine. Toți vânătorii și culegătorii, toți eroii și lașii, toți creatorii și distrugătorii de civilizație. Toți regii și țăranii, toate cuplurile tinere iubitoare, toți tații, mamele, copii plini de speranță, inventatori și exploratori. Toți moraliștii, toți politicienii corupți, toate ‘superstarurile’, toate ‘ghidurile supreme’, toți sfinții și păcătoșii din istoria neamului nostru au trăit aici… Pe acest bob de praf suspendat pe o rază de soare.

Pământul este o scenă mică în imensa arenă cosmică. Gândește-te la râurile de sânge vărsate de toți acești generali și împărați pentru ca, agitaţi de triumf și glorie, să poată deveni stăpânii temporari ai unei fracțiuni… dintr-un punct. Gândește-te la cruzimile care nu se termină niciodată provocate de localnici într-un colț al acestui pixel, localnici, aproape diferiți de alt colț. Cum se chinuie să se înțeleagă, cât de repede sunt gata să se omoare între ei, cât de ferventă este ura lor. Posturile noastre, așa-numita noastră importanță, iluzia că avem o poziție privilegiată în univers, sunt puse în perspectivă de acest punct palid de lumină.

Planeta noastră este praf izolat, învăluită în marea noapte cosmică.”

Și totuși…

Informațiile pe care le primim în ultimul timp ne fac să credem că acest fir minuscul de nisip stă să se schimbe și, odată cu el, viața noastră. Vorbim despre încălzirea globală ca despre un rău făcut în permanență de om, ultimele date indicînd, însă, că acest fenomen este ciclic în viața planetei și imposibil de stăvilit, indiferent cite summit-uri vom mai ține sau cît de mult vom omorî economia reală și o vom transfera în on-line! Vorbim despre politicile verzi ca despre o a doua religie, uitînd să spunem că în spatele mașinilor electrice se află tot un minerit devastator și mii de centrale care ard combustibil fosil!

Aflăm, timid, cu jumătate de gură, că nu noi am fost primii oameni pe Pămînt, cu atît mai puțin cea mai importantă civilizație și că, în urmă cu doar 10.000 de ani, tehnologie avansată, clădiri cu 8 sau 10 etaje și un stil de viață extravagant acompaniau viața de zi cu zi. Aflăm astăzi, cu altă jumătate de gură, că există mari șanse ca sistemul nostru solar să colcăie de viață! Pe Marte, pe Enceladus, pe Tytan, și că de 30 de ani antibioticele au rămas neschimbate, timp în care bacteriile au evoluat și, în inteligența lor, au creat măsuri de protecție pe care nu le putem descifra!

Toată suflarea scorțoasă a politicii planetare se chinuie să ne explice de ce este bine să reducem consumul de carne de vită, animal rumegător, desemnat a fi cel mai mare poluator global cu metan!, dar nu ne explică nimeni cum se transformă fizica în chimie și, ulterior, în biologie. Adică, cum se naște materia din energie, ca apoi să se preschimbe în enzime… OK, și să presupunem că s-ar naște cineva care ar avea explicația. Ar trebui să ne mai explice cum din minereu de fier, două butoaie de țiței, o roabă de nisip, pe suprafața punctului ăsta, albastru pal, apare Dacia Duster? Sau Ludovic Orban? Înțelegeți ce vreau să întreb? Cum din supa aia primordială apare o broască, o pasăre, un pește, un fluture, o maimuță? Cu schelet, piele, organe… cine desenează prototipurile? Ce designer?

Nu contează! Noi ne batem să cîștigăm media publică! Guvernul meu! Datoriile voastre! Nastratin Hogea spunea: “Mai bine un stăpîn mic, decît o slugă mare”. Mic, precum punctul albastru pal fotografiat într-o rază de soare, în februarie 1990.