Purtarea măştii este obligatorie pentru candidaţi şi echipele lor în timpul acţiunilor de campanie
Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţi şi echipele lor în timpul acţiunilor aferente campaniei electorale, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
„La începutul acestei luni, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a aprobat planul general de măsuri din competenţa structurilor MAI, premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor locale, planul fiind transmis tuturor structurilor cu atribuţii în organizarea procesului electoral. În ceea ce priveşte măsurile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, prin hotărârea de guvern aprobată în şedinţa de joi, s-a stabilit că purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţi şi echipele de campanie în timpul evenimentelor, întrunirilor şi acţiunilor aferente campaniei electorale”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
Potrivit acesteia, toate persoanele care vor participa la evenimentele electorale vor trece printr-un triaj observaţional şi vor avea obligaţia de a purta mască.
„Pentru toate persoanele care participă la evenimente sau întruniri se va efectua triajul observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor. Regulile de acces şi de protecţie individuală se vor afişa în locuri vizibile, în spaţiile în care se desfăşoară evenimente sau întruniri. În mod obligatoriu, toţi participanţii vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura. Se va asigura o distanţă fizică de minimum un metru între participanţii la evenimente şi întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă”, a spus reprezentantul MAI.
Dajbog a precizat că la evenimentele şi întrunirile desfăşurate în spaţiu închis vor participa maximum 50 de persoane, iar durata va fi limitată la 2 ore.
În cazul evenimentelor şi întrunirilor desfăşurate în aer liber, ea a informat că organizatorii trebuie să asigure limitarea numărului participanţilor la maximum 100, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum patru metri pătraţi pentru fiecare persoană.
„În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate pe stradă, numărul persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup va fi limitat la maximum 6, iar în cazul acţiunilor din uşă în uşă echipele de campanie vor fi formate din maximum 2 persoane”, a afirmat Dajbog.
Organizatorii au obligaţia de a asigura aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, a adăugat purtătorul de cuvânt al MAI.