Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, „a tras de fiare” la Cobra Gym din Caransebeş
La fel ca şi anul trecut, când s-a aflat la Caransebeş pentru a-şi petrece Sărbătorile de iarnă, fostul ministru al Tineretului și Sportului şi actualul purtător de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, nu a pierdut ocazia să treacă pe la Cobra Gym, sala de fitness administrată de Dorian Armaș, campionul mondial de culturism, titlu obţinut luna aceasta, la Teheran.
Sportivul caransebeșean ne-a spus că Ionuț Stroe a făcut câteva antrenamente, așa cum se întâmplă de fiecare dată când vine în oraș, şi va mai trece pe la sală cât timp va mai sta în Caransebeş, el fiind un mare iubitor de sport.
,,Mă bucură acest lucru, pentru că mă bucur întotdeauna când oamenii, chiar și atunci când au doar puțin timp, nu pierd ocazia să facă mișcare. Iar eu şi Ionuţ Stroe de fiecare dată ne revedem cu drag…”, ne-a spus Dorian Armaș.