Raport Roadpol Caraș-Severin: în șapte zile au fost depistați în trafic 19 șoferi care au consumat alcool și droguri

DRUG TEST

În perioada 5-11 decembrie., poliţiştii rutieri au acționat, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru reducerea victimizării din accidente rutiere, prin prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive și prin combaterea acestor cauze generatoare.

În cele 7 zile, pe drumurile publice din Caraș-Severin, 817 conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, 19 rezultate fiind pozitive. Dintre aceștia, 4 au fost depistați la volan sub influența substanțelor psihoactive și 15 sub influența băuturilor alcoolice, 6 cu valori ale alcoolemiei de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate aceste cazuri fiind întocmite dosare penale, iar în celelalte 9 fiind aplicate sancțiuni contravenționale. Celor 19 conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În primele 11 luni ale acestui an, polițiștii cărășeni au desfășurat 518 acțiuni și controale în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

273 de conducători auto au fost depistați de către polițiști în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice aflându-se sub influența alcoolului, în 134 de cazuri fiind întocmite dosare penale și în 139 de situații fiind aplicate sancțiuni contravenționale. 

Alți 29 de conducători auto au fost depistați conducând autovehicule sub influența unor substanțe psihoactive.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 2 =