Războiul istoric

La exact 50 de ani de la Războiul de Yom Kipur, dimineața de Sabat, 7 octombrie, Gruparea Hamas a declanșat un atac nemaivăzut asupra teritoriului israelian, dinspre Fîșia Gaza. 5.000 de rachete au fost lansate în 30 de minute. Valuri de atacatori au întreprins operațiuni de commando pe uscat, pe mare și din aer. Războiul de Yom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie, a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Syria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Acum, gruparea Hamas a primit undă verde și sprijin substanțial din partea… Iranului, dușmanul istoric al Israelului, după cum indică surse media mainstream de la Beirut, Liban. Numai că, la cîteva ore după ce informația pornește sub sigla WSJ, Agenția Reuters aruncă bomba: Summer Said, jurnalistul care a publicat un material pe surse în The Wall Street Journal despre implicarea Iranului în atacul Hamas asupra Israelului, a fost anterior concediat de la Reuters pentru că inventa povești, potrivit fostului editor al Reuters pentru Orientul Mijlociu, Andrew McGregor Marshall. În articol se relata că ministrul iranian de externe a participat la o întîlnire secretă la Beirut la care a aprobat invadarea Israelului. ”L-am concediat de la Reuters în 2008. Sînt surprins că WSJ l-a angajat și îi publică poveștile care sunt în mod clar false”, a scris Marshall pe X. Paranteză: vă dați seama cîte povești inventate în sprijinul propagandei oficiale a livrat presa de calitate în ultimii ani? Cîte minciuni și intoxicări au fost livrate în ambalajul de adevăr absolut? Orwell poate fi mîndru!

Celebrele și legendatele servicii de informații israeliene, în jurul cărora s-a construit o întreagă literatură de ficțiune, au fost prinse pe picior greșit (?), deși amploarea atacului dovedește o pregătire îndelungată și minuțioasă. Greu de crezut! Mai degrabă, Mossadul nu știa data la care urma să aibă loc. Chiar premierul Netanyahu atrăgea atenția, în luna iunie, că o cantitate însemnată de arme se acumulează în Fîșia Gaza. Premierul israelian spunea că are dovezi concrete că o parte din armele americane destinate Ukrainei au ajuns în Gaza! Nu e cazul să speculăm CINE a re-vîndut aceste arme pe piețele internaționale, multe dintre ele regăsindu-se și în Africa, dar să ne aducem aminte de avionul cargo sîrbesc doborît de israelieni deasupra Greciei… Rămîne greu de crezut că serviciile israeliene au fost prinse pe picior greșit, abuzînd de tehnologie în culegerea de informații în detrimentul surselor umane. Asta numai dacă filosofia existențială a Academiei de Informații nu s-a schimbat între timp, sau dacă nu au fost mult prea concentrați ca împreună cu armata să susțină implantarea de colonii în Cisiordania. Altfel, diversele curente religioase, care domină politica, informațiile și armata israeliană, pot genera scenarii apocaliptice. Și un șantaj la adresa deja rău-famatului premier israelian, în vederea suplimentării de fonduri!

Treziți la realitate din sabat, israelienii au promis să șteargă Fîșia Gaza de pe fața pămîntului, precum și o ripostă adecvată împotriva organizatorilor. Bombardamentele apocaliptice din Gaza, fără discernămînt și fără celebrele reguli de angajare, confirmă.

Vom vedea în zilele și săptămînile ce vor urma dacă Israelul, susținut total de Statele Unite, nu va ataca Iranul! Israelul nu are intenția de a negocia cu militanții Grupării Hamas, deoarece consideră că mișcarea trebuie distrusă, a declarat Reprezentantul Permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, relatează CNN. „Epoca dialogului cu acești sălbatici a luat sfîrșit. Este timpul să distrugem infrastructura teroristă a Hamas, să o radem complet, astfel încît astfel de orori să nu se mai repete”, a spus el. Sigur, declarația oficialului este perfect întemeiată, dar, ca de obicei, ne concentrăm asupra efectelor și nu cauzelor care trebuiau/iesc rezolvate.

Organizația Hamas, care controlează Fîșia Gaza, are în spate doi mari susținători/finanțatori: Iran și Qatar. Nu putea mișca un pai fără acordul tutorilor săi. Iranul a anunțat oficial că sprijină acțiunea Hamas. Ce interese ar putea avea Iranul să arunce Hamasul într-o luptă absolut inegală cu forțele israeliene, pe care nu are cum să nu o piardă altfel decît devastator și cu pierderi imense? Răspunsul simplu ar putea fi dorința de a bloca evoluția accelerată a unui proces extrem de deranjant pentru Teheran și Moscova: noua și frumoasa prietenie dintre evrei și saudiți, care a făcut primii pași acum trei ani. Ar mai fi de pus în ecuație implantarea Israelului în Azerbaidjan, exact în coasta Iranului, războiul de o zi din Karabahul de Munte și susținerea Armeniei de către Iran. Dar prietenia dintre Israel și Arabia Saudită ar aduce în trenă reapropierea dintre saudiți și Casa Albă, ale căror relații s-au înrăutățit în timpul administrației Biden. Zilele trecute, Reuters puncta că Arabia Saudită este hotărîtă să obțină un aranjament militar prin care SUA să o apere, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul. Iar acest lucru poate avea consecințe de amploare, inclusiv cu scoaterea din Orientul Mijlociu a Chinei.

Încă de la primele ore ale conflictului, un mare număr de ofițeri și soldați israelieni au fost uciși. Iranul s-a răzbunat astfel, pe deplin, pentru tot. Pentru ofițerii IRGC uciși, pentru oamenii de știință uciși, pentru atacurile aeriene din deșert. Răzbunarea este un fel de mîncare care se servește rece. Israelul a primit cea mai colosală lovitură de imagine din ultimele decenii. Lovitura a fost dată imaginii IDF, Mossad-ului, tancurilor Merkava, Iron Dome și altor „constante” ale mitului puterii israeliene. Masacrele din Gaza și încercarea de a curăța Gaza sînt, în primul rînd, o încercare de a restabili un mit crăpat, astfel încît Israelul să fie din nou temut și să nu fie de rîsul vecinilor săi arabi. Și, prin urmare, este necesar să se ungă cu sînge, din cap pînă în picioare, indiferent de ceea ce a cauzat atacul – surprindere totală sau încercarea de a folosi atacul Hamas pentru a ataca Gaza, în stilul zilei de 11 septembrie, pentru a rezolva problemele politice interne.

Iranul acționează ca principalul apărător al palestinienilor și musulmanilor, luptînd pentru acest titlu cu Turcia lui Erdogan. Acest rol este acceptat, mai ales în lumea șiită. Războiul din Gaza a dus deja la suspendarea negocierilor privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Această normalizare politică, așa cum spuneam deja, a fost îndreptată împotriva Iranului. Acum, negocierile sînt încetinite sau înghețate pentru o lungă perioadă de timp. Sudanul a restabilit relațiile cu Iranul după mult timp, deși a intrat în grupul țărtilor care și-au normalizat relațiile cu Israelul.

Atrocitățile comise de Israel în Gaza atrag și vor atrage în rîndurile militarilor iranieni un număr mare de tineri recruți în întreaga regiune. În contextul unei viitoare confruntări militare cu Israelul și aliații săi, Iranul nu va avea probleme în completarea rîndurilor recruților săi pentru o lungă perioadă de timp, mai ales din mediul palestinian, a cărui ură față de Israel va continua să crească exponențial. Planurile SUA de a normaliza relațiile dintre Israel și lumea arabă vor fi torpilate pe măsură ce războiul se prelungește, iar partea lumii arabe care a tratat anterior Iranul cu răceală va lua în considerare opțiuni pentru normalizarea relațiilor cu acesta. Războiul este, de asemenea, o lovitură pentru politica Washingtonului și slăbirea ei în continuare, în Orientul Mijlociu, în calitate de susținător al Israelului. Statele Unite vor continua să-și piardă poziția în lumea arabă. De fapt, aceasta este strategia Iranului, de a cîștiga fără luptă. Iranul acționează conform strategiei generalului Qassem Suleimani, care a permis Iranului să devină puterea dominantă în regiune!

Scopul Iranului este de a-și slăbi inamicii – Statele Unite și Israelul – prin războaie proxi cu Hezbollah, AnsarAllah, Kataib-Hezbollah, Hamas, simple piese de șah mutate de maeștrii persani. Sulemaini, ca parte a strategiei sale, a creat piesele pentru acest joc. Așa a cîștigat Iranul în Liban. Așa a cîștigat Iranul în Syria. Așa a cîștigat în Iraq. Și așa a cîștigat în Yemen. Și în jocul iranian împotriva Israelului și a Statelor Unite, Gaza este un pion de gambit, prin propria sa voință, la începutul unui nou joc lung. Alegerea Israelului: invazia Gazei sau concesii după catastrofă, o alegere cu două opțiuni evident ambele proaste, pe care Iranul le va folosi cu siguranță, dar va încerca să o facă cu mîinile altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că Iranul pregătea atacul actual, dar cu siguranță a format premisele în regiune pentru ca acesta să devină posibil, dar să nu deranjeze prea mult China și Rusia, partenerii Iranului și jucători importanți în Orientul Mijlociu.

Surse credibile lansează și scenariul implicării Statelor Unite în atacul Hamas, pe fondul relațiilor catastrofale între Netanyahu și Biden. Aglomerarea de arme americane – via Ukraina – pare să confirme că SUA își dorește un alt tip de relație politică cu Israelul.

Atacul Hamas – de-a dreptul kamikaze, am spune – poate conduce rapid la o severă linie roșie de demarcație între Occident și întreaga lume arabă și e o chestiune de ore pînă cînd Israelul va rade de pe fața pămîntului Fîșia Gaza.

În Liban, Hezbollahul a anunțat oficial că este parte în conflict. Doar cîteva tiruri de artilerie, care au scos din funcțiune radarul israelian din Galileea, și o creștere a capacității operaționale la graniță. Sînt, însă, grupări iraqiene și syriene care au promis că se vor arunca în luptă de partea palestinienilor. Partidul Național Socialist Syrian este una dintre ele, deși deocamdată e liniște pe Platoul Golan, principalul rezervor de apă dulce al Israelului, capturat de la syrieni în 1967.

De la înființarea sa și pînă azi, Israelul a trăit într-o permanentă stare de alarmă existențială. Aceasta a determinat perfecționarea permanentă a instrumentelor sale informative și contrainformative. Fierberea nemulțumirilor în Gaza era notorie. Fîșia Gaza este similară cu rezervațiile de indieni din Statele Unite. Sau cu mult blamatul Lagăr 14 din Coreea de Nord. Comunitatea internațională nu a dorit niciodată să acorde importanță acestei fîșii de pămînt de la frontiera cu Egiptul cu peste două milioane de locuitori blocați în acel perimetru, cu un șomaj de peste 45%, cu 46% dintre copii suferind de anemie și peste 50% dintre copii care nu-și mai doresc să trăiască, conform analizelor organizațiilor internaționale. Mai mult, patrulele aeriene israeliene, cu avioane de luptă zburînd printre blocurile de locuințe, au reușit să creeze butoiul cu pulbere care a erupt de Yon Kipurul acestui an. 95% din apa potabilă furnizată de Israel NU este potabilă!

Atacul a depășit prin anvergură și tactică o operațiune teroristă, despre care continuă să vorbească propagandiștii sistemului, atingînd cota unui adevărat război convențional în care Hamas-ul a evoluat în plan militar.

Deși, în momentul de față, nu se pune problema, soluția păcii în Orientul Mijlociu stă în puterea Israelului. Crearea Statului Palestinian, un proiect cînd amînat, cînd ignorat cu desăvîrșire, a fost readus în discuție de diplomații chinezi. Deocamdată, curge sînge, iar războiul palestiniano-israelian a scos de pe prima pagină războiul din Ukraina…