Record de migranți reținuți de polițiștii de frontieră în apropiere de Forotic
În dimineața zilei de 1 decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Oraviţa au dat lovitura toamnei în materie de migranți. În jurul orei 7,20, ei au oprit, în localitatea de frontieră Forotic, un microbuz înmatriculat în România, condus de un cetățean sârb, în vârstă de 51 ani.
În urma verificării mijlocului de transport, s-a constatat că în interior se aflau 24 de persoane care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, fapt pentru care toţi au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei 24 de pasageri sunt cetățeni din Irak şi Siria, dintre care 22 de adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani şi doi minori, de 3 respectiv 15 ani.
Cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi de cetăţeanul sârb din apropierea graniţei cu statul vecin, intenţionând să ajungă într-o ţară din vestul Europei cu ajutorul şoferului sârb.
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat cu privire la cei 24 de cetăţeni din Irak şi Siria. De asemenea, cetăţeanul sârb, cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă“, precizează Petre Nicola purtătorul de cuvânt al ITPF Timișoara..