Regal cultural german la Caransebeş

deportare germani 4

Sub genericul „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, manifestare ajunsă la ediţia cu numărul 30, au avut loc vineri, 9 octombrie, două acţiuni al căror loc de desfăşurare a fost municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Manifestările au fost organizate de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu spijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” din Reşiţa și în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Prima dintre acţiuni, expoziţia de artă plastică intitulată „75 de ani de la deportarea germanilor în fosta URSS”, a fost găzduită de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă.

Preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla, a vorbit despre faptul că, în luna ianuarie 1945, din Caransebeş au fost deportaţi etnici germani apţi de muncă în îndepărtata Uniune Sovietică. „Majoritatea lor au fost ridicaţi de acasă în acel ianuarie, urmând ca, săptămâni întregi, să fie transportaţi în aşa-numitele bou-vagoane, până în zona Doneţk, unde chiar în această perioadă asistăm la conflictul din sudul Ucrainei, precum şi în zona Munţilor Ural, în apropiere de Siberia. De pe teritoriul actualului judeţ Caraş-Severin au fost deportaţi peste 10.000 de etnici germani, din care 10 la sută şi-au pierdut viaţa acolo, departe de casă. Ultimii deportaţi au revenit pe meleagurile cărăşene în luna decembrie a anului 1949”, a mai spus Erwin Josef Ţigla.

Expoziţia, care rămâne deschisă timp de două săptămâni, reuneşte lucrări care au fost concepute şi realizate cu prilejul comemorării celor 75 de ani de la începutul operaţiunii de deportare, eveniment găzduit de Reşiţa în luna ianuarie, urmând ca, de la Caransebeş, această expoziţie să plece şi în alte localităţi, atât din ţară, cât şi de peste hotare.

Constantin Brătescu, fost director, timp de 35 de ani, al Direcţiei Judeţene Caraş-Severin a Arhivelor Statului, instituţie cu sediul la Caransebeş, a spus că, în conformitate cu un Ordin al Comisiei Aliate de Control, structură din care americanii şi britanicii fuseseră înlăturaţi, în data de 6 ianuarie 1945, etnicii germani au fost adunaţi şi trimişi în fosta Uniune Sovietică, din Caransebeş în această situaţie fiind 223 de persoane.

În încheiere, Erwin Josef Ţigla le-a înmânat lui Dacian Rancu şi lui Constantin Brătescu diplome şi medalii comemorative legate de acest eveniment.

Cea de a doua manifestare desfăşurată sub genericul „Decada Culturii Germane din Banatul Montan” a avut loc la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din municipiu, fiind vorba tot despre o expoziţie de artă plastică, de această dată intitulată „Reşiţa – 249”.

Preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla, le-a vorbit celor prezenţi despre faptul că anul viitor, în data de 3 iulie, Reşiţa va sărbători 250 de ani de industrie. „3 iulie 1771, zi în care se aprindeau primele furnale, «Josephus» şi «Franziskus», în zona actuală a Reşiţei Montane, am putea spune, într-o locaţie în care, începând cu 1768-1769 au fost aduşi primii colonişti pentru a ridica o nouă entitate industrială, mai sus, în amonte de Bârzava, după ce Bocşa nu mai prezenta interes economic, deoarece pădurile din jurul acestei localităţi nu mai puteau fi transformate în mangal, acel cărbune de lemn. Atunci, cercetătorii veniţi de pe meleagurile vieneze au constatat că trebuia să se meargă în amonte pe Bârzava, trebuia şi o cădere mai mare de apă, iar pădurile întinse de pe poalele Semenicului au fost şi ele un motiv pentru a muta uzinele de la Bocşa, de a le reconstrui în altă zonă, şi s-a găsit locaţia pe malul Bârzavei, mai sus de o localitate care exista deja în perioada aceea, Reşiţa Camerală, care îşi avea comunitatea acolo unde se găseşte acum Centrul civic al municipiului”, a spus Erwin Josef Ţigla.

Despre eveniment au mai vorbit managerul Casei de cultură, Ioan Cojocariu, managerul muzeului, Dacian Rancu, şi Constantin Brătescu.

În semn de apreciere pentru buna colaborare dintre cele două instituţii, Erwin Josef Ţigla i-a înmânat lui Ioan Cojocariu o diplomă şi o medalie comemorativă din partea Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × two =