Regal de muzică clasică: Simfonia a 9-a – „Odă bucuriei”, în centrul civic al Reşiţei
Mâine, 27 iulie, de la ora 20, în centrul civic al Reșiței, iubitorii muzicii clasice sunt așteptați la un eveniment de excepție, ediţia a XIV-a a Turneului Internaţional Stradivarius. Programul cuprinde Simfonia a 9-a – „Odă bucuriei”, compusă de Ludwig van Beethoven, într-o transcripție pentru vioară și pian de Hans Sitt.
„Turneul Stradivarius a pornit de la ideea că vioara Stradivarius Elder Voicu, obiect de patrimoniu național, trebuia să ajungă la cât mai mulți spectatori. Acest proiect, început în urmă cu 14 ani, a devenit astăzi un adevărat experiment cultural, care continuă, an de an, sprijinind comunitățile locale să descopere muzica clasică. Celebrarea a 250 de ani de foc nestins la Reșița este prilejul ideal ca acest eveniment să ajungă în orașul nostru si să fie apreciat de cât mai multi reșițeni“, a transmis Ioan Popa, primarul Reşiţei.