Regiunea Vest devine prima din țara noastră cu un Program Operațional Regional propriu, avizat de guvern și trimis la Comisia Europeană
Guvernul României a avizat ieri Programul Operațional Regional al Regiunii Vest, pentru exercițiul financiar 2021-2027, pregătit de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în premieră în calitate de Autoritate de Management.
„Pot să spun că e un moment istoric pentru noi și pentru România, în acest proces de descentralizare, pentru că, pentru prima dată în România, un plan de dezvoltare și o strategie regională sunt dublate de o resursă de finanțare pe măsura ambițiilor noastre la nivelul regiunii Vest”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.
Astfel, negocierile pentru Programul Operațional Regional 2021 – 2027 se vor purta direct între ADR Vest și instituția de la Bruxelles. Maxim precizează că în acest sens, se vor putea optimiza foarte mult procesele de relaționare cu beneficiarii, se vor putea simplifica documentațiile și modul în care interacționăm, vom putea urgenta timpii de reacție față de solicitările beneficiarilor, vom digitaliza foarte mult procesele și, nu în ultimul rând, vom putea să adaptăm mai bine proiectele la nevoile regiunii.
Se așteaptă ca Programul Operațional Regional 2021-2027 al Regiunii Vest să fie aprobat de Comisa Europeană în luna iulie a acestui an.