Reşiţa a primit peste 90 de milioane de lei pentru viitorul tramvai!
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a semnat vineri, 8 mai, 17 contracte de finanţare pentru proiecte ale Unităţilor Administrativ Teritoriale, valoarea totală a acestora fiind de 222,4 milioane de lei.
Printre acestea se numără şi cel pentru Proiectul „Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport din municipiul Reșița, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de Informare Dinamică a Călătorilor în stații și în vehicule”, în sumă de 91.694.356,72 lei.
„Este esențial să motivăm atât administrațiile locale, cât și antreprenorii să acceseze bani europeni pentru proiecte de investiții pentru a putea reveni la normalitate, dar și pentru a se menține pe piață după perioada crizei economice cu care ne confruntăm din cauza pandemiei din această perioadă”, a declarat ministrul Ion Ştefan. (Foto: www.zf.ro)