„Reșița curată“, așa cum nu am vrea să o vedem
Așa arăta în această dimineață platforma pentru colectarea gunoaielor de pe Aleea Narcisei din Reșița. Dacă cei de la Brantner, operatorul local, își face datoria în privința deșeurilor menajere, nu același lucru se poate spune despre cartoanele provenite, în special, de la agenții economici din zonă.
Ținând seama de faptul că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru pe Aleea Narcisei, dar nu numai, sugerăm Primăriei Reșița să instaleze camere de supraveghere în zonă și să ia măsurile ce i se impun împotriva celor care nu respectă nici măcar legea bunului-simț. Cu atât mai mult cu cât administrația locală își propune să recicleze, prin propria-i societate comercială, pet-urile și deșeurile din carton.