Reșița, pe lista orașelor în care vor poposi voluntarii campaniei „Semințe cu suflet“
Anul acesta, voluntarii campaniei „Semințe cu suflet 2023“, demarată de mai bine de opt ani, vor ajunge și la Reșița. Astfel, grădinarii care vor să cultive fructe sau legume românești au ocazia, în luna aprilie, să facă schimburi gratuite.
„Suntem în măsura să anunțăm graficul evenimentelor Semințe cu Suflet din această primăvară. In cadrul acestor evenimente se vor dona semințe sau se va putea face schimb de seminte și alt material vegetal. Puteți fi la rândul dvs. donatori de seminte, nu ezitați să ne anunțați în secțiunea comentarii dacă doriți să vă alăturați obiectivului nostru. Nici macar nu e necesar să aveți multe semințe de donat, chiar si câteva, dintr-un soi-doua, dacă aveți, sigur veți face o bucurie cuiva, venind la cel mai apropiat târg sau, dacă nu puteți ajunge, trimițându-le prin poștă unui sufletist care să le distribuie la eveniment. De asemenea, rugamintea noastra pentru cei care primesc semințe in cadrul evenimentelor este aceea de a considera că au datoria morală să le prețuiască, să le înmulțească și să doneze la rândul lor“, au transmis reprezentanții Semințe cu suflet.
Participanții la acest târg, organizat la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană Caraș Severin, Piața Republicii nr 28,, în data de 8 aprilie, sunt rugați să respecte regulile de bun simț, fără aglomerări, fără îmbrânceli, fără gestul de a lua de pe masa donatorilor fără a cere voie și mai mult de un pliculeț dintr-un soi, încercați să vă gândiți că semințele trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni. Nu luați semințe pe care nu aveți de gând să le semănați și să le înmulțiți. Evitați risipirea lor.