Reşiţa pierde la Sebiş, dar rămâne pe primul loc, ajutată de Lipova

GHIRODA GIARMATA VII

CSM Şcolar a clacat în această după-amiază la Sebiş, în etapa a 26-a a Ligii a III-a la Fotbal, în faţa unei echipe care în repriza a doua nu a făcut decât să se apere. La sfârşitul partidei, jucătorii gazdă s-au bucurat ca nişte copii pentru cele trei puncte.

Meciul a început în nota de dominare a gazdelor care au fost mai mult prezente în jumătatea de teren a reşiţenilor. Elevii lui Leo Doană au preferat să se apare şi să încere să contraatace, lucru ce le-a reuşit doar parţial.

În min. 21, fotbaliştii din Sebiş au avut o dublă ocazie să deschidă scorul, însă, în final, mingea să treacă pe lângă bara din stânga lui Zimmerman. Două minute mai târziu, veteranul Szabolcs Szekely, de 34 de ani, a deschis scorul, reluând în plasă o minge din 7 metri. În min. 37 Ene Daniel a ratat din 7 m, reluând mult peste poartă.

Repriza a doua a început la fel ca prima, cu deosebirea că golul al doilea a venit foarte repede, în min. 48, prin acelaşi Szekely.

Realizând că nu mai aveau ce pierde, reşiţenii s-au avântat în atac. În min. 57, lovitura de cap a lui Staicu a nimerit bara porţii adverse, anunţând golul oaspeţilor. Intrat de un minut în joc, Babei i-a pasat în careu lui Ene Daniel, acesta s-a întors pe lângă un adversar şi l-a găsit perfect pe Staicu care a reluat în gol din apropierea porţii.

Gazdele nu au mai contat în atac, reşiţenii s-au năpustit peste jucătorii din Sebiş, însă imprecizia şuturilor şi-a spus cuvântul.

În min. 76, Reşiţa cere 11 m la un fault asupra lui Ene Daniel, iar un minut mai târziu, Toma a fost elimat pentru un al doilea „galben“, la un fault stupid făcut la mijlocul terenului.

Singura consolare este rezultatul de la Lipova, Şoimii reuşind contraperformanţa de a remiza pe teren propriu, 1-1, cu Unirea Alba Iulia.

CSM Şcolar: Zimmermann-Szijj, Bactăr, Vlădia, Vadasis-Velcotă, Toma, Bresneni, Vădrariu-Ene Daniel, Staicu.

Au mai jucat: Babei, Musteţea, Banac

Foto: Arhivă

4 1