Reșița: Programul oficial dedicat Zilei Naționale a României

1 dec 2023

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, alături de Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Municipiului Reşiţa, îi invită pe reșițeni, vineri, 1 decembrie 2023, în Centrul Civic al Municipiului Reşiţa, începând cu ora 13.00, pentru a marca 105 de ani de la Marea Unire din anul 1918.

Programul oficial va debuta cu salutul Drapelului de luptă urmat de Intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios de către soborul de preoți ai Episcopiei Caransebeșului și rostirea alocuțiunilor. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Primăria Reșița prezintă un spectacol folcloric susținut de artiștii Ramona VIȚA, Ghiță CĂLȚUN BRANCU, Alin IENCI, Mariana SUCIU-NEIDONI, Valerica IANOȘI MARIAN, Gabi ZAHARIA, Ana Maria MOLDOVAN, Maria MORMAN, Tițian PUICHIȚA și Narcis CĂLDĂRAȘ și orchestra VIRTUOZII SEMENICULUI condusă de Mircea PETRUȚ.

„Două suite de dans interpretate de Ansamblul Folcloric RENAȘTEREA al Centrului pentru Persoane Vârstnice din orașul nostru – coregraf Petrică BAGIU – și respectiv Ansamblul Folcloric JUNII GUGULANI din Caransebeș – coregraf Adrian JURCHESCU, vor încheia seria manifestărilor. Tradiționala fasole cu ciolan și murături, oferită tuturor participanților de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, încheie programul oficial dedicat Zilei Naționale“, transmis reprezentanții Primăriei Reșița.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 5 =