Reşiţenii din cartierul Lunca Pomostului rămân vineri fără apă potabilă

FARA APA2

În vederea executării unor lucrări privind racordarea noii reţele la cea existentă, Hidroconstrucţia SA a solicitat operatorului judeţean de apă şi canal, Aquacaraş SA întreruperea furnizării apei potabile în cartierul Lunca Pomostului, din Reşiţa, vineri, 20 septembrie, între orele 9 şi 17.

Nu vor avea apă la robinete abonaţii casnici, precum şi agenţii economici de pe Strada Fântânilor, Bulevardul Revoluţia din Decembrie, parţial, între Universitatea „Eftimie Murgu“ şi Strada George Enescu, precum şi cei care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea pe Bulevardul Al.Ioan Cuza, de la Strada Nicolae Titulescu, până la blocul 800, inclusiv.

Dacă apar probleme după reluarea furnizării apei, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643.

2 2