Reșițenii pot scăpa de deșeurile electrice, direct de la domiciliu, cu recompensare imediată
În această perioadă, în municipiu are loc o campanie de mediu privind colectarea deșeurilor realizată de Sistemul Național de Colectare (SNC), Ecotic și Primăria Reșița.
Pe durata campaniei punctul de colectare din Reșița, str. Căminelor F.N. va fi deschis de Luni până Vineri între orele 10-15, cei interesați pot suna la 0751.302.119 sau *7711 pentru informații și programări privind preluarea de la domiciliu.
Noutatea este că în cadrul acestei campanii preluarea deșeurilor electrice, direct de la domiciliu, se face cu recompensare imediată: 30 lei pentru deșeuri de tip mașini de spălat rufe (deșeuri întregi); 20 lei pentru deșeuri de tip frigider și 10 lei pentru alte deșeuri electrice complete în greutate de minim 20 kg.